Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Peste 35 de mii de turişti sunt aşteptaţi pe litoral
Agenţiile de turism au vândut până acum peste 35 de mii de locuri de cazare pentru minivacanţa de 1 mai, tarifele din sudul litoralului românesc fiind cu până la 25% mai mici. Alte 10 mii de români preferă să-şi petreacă minivacanţa de 1 mai în străinătate, cele mai căutate fiind staţiunile din Bulgaria sau Cipru, dar şi destinaţii precum Roma sau Lisabona.
Sezonul turistic estival 2015 va debuta odată cu minivacanţa de 1 mai, pentru care s-au vândut peste 35 de mii de locuri de cazare. Potrivit Asociaţiei Litoral Delta Dunării şi partenerilor tradiţionali, atât preţurile, cât şi programul de agrement vor fi asemănătoare cu cele de anul trecut. Tarifele de cazare în staţiunile din nordul litoralului şi Constanţa variază între 60-70 de lei/loc/noapte (fără mic dejun) la un hotel de două stele, 80-100 lei/loc/noapte (cu mic dejun inclus) la hotelurile de trei stele şi 100-150 lei/loc/noapte (cu mic dejun) la hotelurile de patru stele. În staţiunile din sud, tarifele sunt cu până la 25% mai mici faţă de Mamaia sau Constanţa.
Din programul evenimentelor de deschidere a sezonului nu va lipsi parada autoturismelor, aceasta urmând să fie admirată atât de turişti, cât şi de constănţeni, pe ruta Mamaia - Constanţa şi retur, la paradă participând maşini de epocă, motociclete şi maşini de curse. De asemenea, de 1 mai va fi organizat un infotrip pentru agenţi de turism şi jurnalişti din Turcia şi Italia, acestora urmând să le fie prezentate principalele atracţii ale litoralului. Statisticile arată că cei 35.000 de amatori ai distracţiilor pe litoral de 1 mai se încadrează în numărul obişnuit de turişti care au ales în fiecare an să marcheze deschiderea sezonului turistic în staţiunile de la mare, fără excepţie, începând din 2003.
În schimb, peste 10.000 de români îşi vor petrece anul acesta minivacanţa de 1 mai în străinătate, cu 10% mai mult decât anul trecut. Majoritatea turiştilor aleg Bulgaria sau vacanţele sub 100 euro, însă în ultimii ani se remarcă o nouă categorie de turişti care caută să îmbine city break-urile cu litoralul la un preţ mult mai mic decât în plin sezon. „Vacanţa de 1 mai se planifică de cele mai multe ori cu câteva săptămâni înainte şi ofertele se selectează după preţ în primul rând. Dacă oferim tarife cu 30% mai mici decât în plin sezon, românii sunt tentaţi să renunţe la Bulgaria în favoarea unor oferte mai atractive, chiar dacă ceva mai scumpe. Anul acesta am vândut foarte bine sejururile în Roma, Lisabona şi Cipru. Pentru o astfel de vacanţă bugetul ajunge la circa 500 de euro de persoană“, spune Daniela Dumitrică, director de marketing la Paralela 45, citată de Agerpres.
Un circuit de cinci zile în Roma, transport cu avionul, transfer şi cazare la hotel de 4 stele cu mic dejun inclus ajunge la 389 euro, fără taxe de aeroport incluse, însă preţul pachetului este cu aproximativ 25% mai mic decât în plin sezon. Românii au mai cumpărat deja circuite şi pentru destinaţii mai puţin frecventate, precum Am-sterdam, Helsinki şi Sankt Petersburg. (Oana Nistor)