Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Peste 750 de voluntari, la misiunile de salvare ale ISU
În misiunile de salvare ale pompierilor din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență, se vor alătura 752 de voluntari selectaţi în proiectul „Salvator din pasiune”, care urmărește „susținerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităților pe timpul situațiilor de urgență, dar și pentru prevenirea lor”. Numărul celor care și-au manifestat iniţial dorința de a însoți echipajele operative în teren a fost, la nivel național, de 833 de persoane, cu o solicitare mai mare în județele Neamț, Maramureș și Prahova. „Cu vârste cuprinse între 16 și 51 de ani, voluntarii noștri provin din toate categoriile socio-profesionale: elevi, cadre didactice, medici, ingineri, asistenți, economiști, manageri, programatori etc., fapt ce confirmă interesul pe care opinia publică îl acordă pregătirii și intervenției în domeniul situațiilor de urgență”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
În perioada următoare, voluntarii vor desfășura cursuri de pregătire, după care vor putea participa la misiuni de intervenție, vor fi în măsură să utilizeze tehnicile de bază în acordarea primului ajutor calificat și vor fi angrenați în diverse acţiuni de ajutor umanitar şi de popularizare a mesajului preventiv, după cum mai informează IGSU, prin biroul său de relații publice.