Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Poezie, expoziții și pelerinaj de Ziua Culturii Române
Mai multe evenimente dedicate Zilei Culturii Naţionale vor avea loc în următoarele zile, atât în ţară, cât şi în diasporă, printre care recitaluri de poezie, expoziții de icoane, șezători literare și chiar pelerinaj la mănăstirea din Vorona. Românii sărbătoresc în fiecare an Ziua Culturii la 15 ianuarie, data nașterii poetului Mihai Eminescu.
În țară, manifestările dedicate culturii naționale vor fi concentrate în jurul Zilelor Eminescu şi decernării Premiului naţional de poezie „Mihai Eminescu”, evenimente ce vor avea loc la Botoşani, Ipoteşti şi împrejurimi. Printre acţiunile culturale organizate se numără o şezătoare literară la Vorona, urmată de un pelerinaj la mănăstirea din localitate, Te Deum la Biserica Uspenia din Botoşani, lansări de carte, dar şi recitaluri de poezie şi muzică. În acest an, pentru Premiul naţional de poezie „Mihai Eminescu” - Opera Omnia au fost nominalizaţi scriitorii Mircea Cărtărescu, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Cassian Maria Spiridon, Liviu Ioan Stoiciu şi Lucian Vasiliu.
La București, Ziua Culturii Naţionale va fi marcată de o expoziţie la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, care reuneşte lucrări de artă realizate în tehnici tradiţionale sau moderne: icoană, pictură, grafică, sculptură, planşe pictură murală sau restaurare. La vernisajul programat duminică vor fi prezenţi, potrivit organizatorilor, criticul de artă Marius Tiţa şi părintele consilier patriarhal Florin Șerbănescu, de la Sectorul cultură și patrimoniu religios al Patriarhiei Române. Tot duminică, cunoscutul rapsod Grigore Leşe va conferenţia în sala mare a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.
Un alt eveniment prilejuit de această sărbătoare a culturii se va desfăşura mâine, la Salonul Cerchez al Muzeului Naţional Cotroceni, unde va fi lansat volumul „Carol I al României. Un monarh devotat”, de Sorin Liviu Damean, apărut la Editura Cetatea de Scaun.
Și în diasporă vor avea loc o serie de manifestări dedicate Zilei Culturii Naţionale, prin reprezentanţele Institutului Cultural Român (ICR) de la Chişinău, Berlin, Beijing, Bruxelles, Budapesta, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Roma, Tel Aviv, Varşovia, Veneţia, Viena. Astfel, românii din străinătate vor putea participa la concerte, expoziţii, spectacole de teatru, evenimente literare, recitaluri de poezie, proiecţii de film şi conferinţe.
În acest an, manifestările dedicate Zilei Culturii Române se vor împleti cu cele dedicate împlinirii a 100 de ani de la naşterea pianistului şi compozitorului Dinu Lipatti. ICR Tel Aviv organizează, astăzi, o seară literară dedicată poetului Mihai Eminescu, în colaborare cu Asociaţia Scriitorilor Israelieni de Limbă Română, iar scriitorul Ştefan Mitroi va susţine prelegerea „Mihai Eminescu, natura umană a poetului de geniu”.
Și la Chişinău se va desfășura mâine un recital poetic-muzical intitulat „Mihai Eminescu. Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată”, la Teatrul poetic „Alexei Mateevici”, în interpretarea actorului Nicolae Jelescu şi a poetului Valeriu Matei, acompaniaţi la chitară de muzicianul Viorel Burlacu.
ICR Bruxelles organizează pe 15 ianuarie un concert de vioară şi pian susţinut de violonistul Remus Azoiţei şi de pianistul Eduard Stan la Conservatorul din Luxemburg.
Lirica eminesciană va fi promovată și la Budapesta, printr-o selecţie de poeme traduse în limba maghiară şi oferite în format tipărit studenţilor de la Universitatea Eötvös Loránd din capitala ungară. La Istanbul, la sediul ICR de acolo, tot pe 15 ianuarie, va avea loc un concert omagial Maria Tănase, susţinut de Trio Jezebel. Pe 14 ianuarie, ICR Londra va inaugura o secţiune de carte românească în cadrul bibliotecii Willesden Green, iar ICR New York va organiza manifestarea „Ziua Culturii Naţionale în Statele Unite ale Americii şi Canada”.