Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Polița RCA pentru tiruri nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat noua formulă de calcul a primei RCA pentru persoane fizice şi juridice care deţin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone, potrivit căreia valoarea maximă a primei recomandate nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0, a informat instituţia vineri, după ședința în care a luat această decizie.
Pe de altă parte, transportatorii solicită ca sistemul bonus-malus să se aplice pentru toţi asiguraţii. „ASF trebuie să ia o măsură pentru toată lumea”, a spus președintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România - COTAR, Vasile Ştefănescu. El a afirmat că persoanele fizice nu au beneficiat până în prezent de aplicarea sistemului bonus-malus, deşi unii şoferi sunt incluşi în clase bonus.
Conform Ghidului RCA elaborat de ASF, sistemul bonus-malus, format din 8 clase de bonus (B) şi 8 clase de malus (M), urmăreşte ca șoferii prudenţi să plătească o primă diferită de a celor care produc accidente. Clasa B0 este atribuită unui asigurat nou, fără istoric de daune. Fiecărei clase îi corespunde un anumit procent de reducere, respectiv de majorare a RCA, în raport cu B0. Reducerea maximă (bonusul) de care poate beneficia un asigurat este de 50%, în timp ce penalizarea maximă (malusul) este o majorare de 180% faţă de B0.
Potrivit ASF, discuţiile cu reprezentanţii transportatorilor vor continua în vederea consolidării unui pachet de măsuri care să răspundă și altor probleme ridicate de aceștia, printre care: posibilitatea suspendării contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat; plata în rate a RCA; eliminarea diferenţelor mari între poliţele anuale şi cele subanuale. (C. Z.)