Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Prima „bibliotecă din container“ din Vâlcea
Un container educaţional dotat cu bibliotecă şi ateliere de pictură şi muzică, primul de acest fel din judeţul Vâlcea, a fost inaugurat în oraşul Băbeni, cu sprijinul autorităţilor locale și al unei companii din industria agroalimentară, prin proiectul „Citeşte!” al antreprenorului Ştefan Mandachi. La eveniment au participat zeci de copii, părinți și profesori din oraș. Astfel de containere educaționale vor fi deschise şi în alte localităţi din judeţ, vâlcenii fiind invitaţi să doneze cărţi pentru acestea. (C. Z.)



.jpg)