Escrocheriile de tip „brushing”, prin care un vânzător fals trimite un colet la adresa unei persoane alese la întâmplare dintr-o bază de date obținută ilegal sau la limita legii, cu scopul de a umfla în mod
Priorităţile turismului românesc în 2017
Turismul românesc oferă multe oportunităţi care pot fi valorificate dacă industria ospitalităţii va susţine aceleaşi priorităţi pentru anul 2017, afirmă preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, citat de Agerpres. Pentru acest an, priorităţile sunt educarea forţei de muncă, activitatea de lobby pe teme fiscale, legislative sau colectarea taxei de promovare prevăzută în Codul fiscal, dar care nu este pusă în aplicare în unele zone, precum Bucureştiul. Totodată, preşedintele FIHR susţine că o creştere a contribuţiei în PIB a sectorului de turism ar aduce după sine o cifră de afaceri mai mare în industrie şi un număr crescut de personal.


