Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Producţia de miere, cu 30% mai mică față de media anuală
Producţia de miere va fi mai mică cu circa 30% în 2015, faţă de o producţie medie anuală, estimată în România la 22.000-24.000 de tone. Principalele cauze sunt seceta accentuată din această vară şi depopulările familiilor de albine, a declarat pentru Agerpres preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea. „Producţia de miere din acest an va fi undeva la 60%-65%, adică în jurul a 16.000-17.000 de tone din producţia medie anuală de 22.000-24.000 de tone, însă de mult nu am mai reușit să obținem astfel de producții. Practic, producţia va fi comparabilă cu cea din 2014, cel puţin pe culesul din primăvară. Dacă anul trecut ne-a salvat floarea-soarelui, acum ne-a salvat salcâmul. A venit seceta aceasta cumplită şi am avut probleme şi cu depopulările familiilor de albine. Pe partea de sud-vest, în judeţul Timiş, au fost depopulări de până la 50%-60% la unele familii de albine, iar cauzele sunt multiple. În primul rând ar fi seceta, dar şi tratamentele cu pesticide, cu neonicotinoide şi schimbările de climă. Au avut influenţe foarte mari variaţiile de temperatură, de la 1-2 sau 5 grade Celsius noaptea la 40 de grade ziua“, a explicat preşedintele ACA.
Cu o producţie anuală de 22.000-24.000 de tone de miere, România se clasează pe locul patru în Europa în topul producătorilor de miere. Ţara deţine, în prezent, 1,47 milioane de familii de albine şi are în jur de 40.000 de apicultori la nivel naţional, peste 60% dintre aceştia fiind membri ai Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.