Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Produse tradiţionale promovate la Berlin
România este reprezentată de nouă producători la expoziţia internaţională „Săptămâna verde”, ce se desfăşoară în perioada 20-29 ianuarie 2017 la Berlin, Germania. Producătorii prezenţi prin intermediul Camerei de Comerţ Româno-Germane vor expune miere, produse din carne, produse din lapte, mâncare românească (carne de porc la garniţă, zacuscă etc.), lavandă şi produse din lavandă, dar şi obiecte de artizanat realizate de meşteşugari. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), vizitatorii vor putea degusta produse tradiţionale româneşti, precum magiun de prune Topoloveni, salam de Sibiu, telemea de Ibăneşti, caşcaval de Săveni, păstrăv afumat în cobză de brad, mere de Voineşti şi mai multe categorii de băuturi. Anul trecut, la expoziţie au participat 65 de state, din care 29 au avut standuri naţionale, fiind estimaţi 380.000 de vizitatori.