Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Proiect-pilot de educație medicală pentru copii
La începutul acestei săptămâni, Serviciul de Ambulanță București a lansat site-ul de educație medicală și prim-ajutor pentru copii – „sunt primulajutorjunior.ro”, în prezența ministrului sănătății, Nicolae Bănicioiu. Site-ul conține un ghid complet, tradus în patru limbi de circulație internațională, precum și o secțiune dedicată proiectului-pilot de educație medicală și prim-ajutor pentru copii, dar și testimoniale ale participanților la evenimentele precedente. Acest proiect-pilot a început în urmă cu doi ani, odată cu lansarea „Ghidului de educație medicală și prim ajutor”, fiind implementat în 12 clase din 12 școli bucureștene. Elevii implicați învață să aplice și să execute corect manevre de salvare a vieții, dar și noțiuni de igienă și de prevenire a afecțiunilor transmisibile. De asemenea, elevii învață și despre prevenirea accidentelor casnice, școlare, rutiere, despre rolul alimentației sănătoase, despre importanța donării voluntare de sânge și prevenirea riscurilor situațiilor de urgență în școli și în afara lor. „Majoritatea inspectoratelor școlare din țară și majoritatea serviciilor de ambulanță s-au oferit să țină aceste cursuri, ne-am decis să avem și o variantă online la care să aibă acces cât mai multe persoane. Astfel a apărut ideea site-ului suntprimulajutorjunior.ro”, a declarat inițiatorul proiectului, Mihaela Arion. Aceasta a mai precizat că proiectul se va derula de la începutul anului școlar viitor, ca proiect-pilot, în județele Cluj și Sibiu. (Otilia Bălinișteanu)