Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Provocări ale viitorului văzute de un cunoscător al trecutului“
„Istoria îşi bate joc de cei care nu o cunosc, repetându-se“, spunea Nicolae Iorga. Ţinând cont de aceste cuvinte memorabile, membrii Comisiei culturale a Colegiului „Sfântul Nicolae“ din Iaşi s-au gândit că un istoric ar fi cel mai potrivit invitat pentru cea de-a doua ediţie a proiectului „15 minute“.
În seara zilei de 12 mai 2015, domnul Petronel Zahariuc, decanul Facultăţii de Istorie din Iaşi, s-a aflat în mijlocul studenţilor teologi ieşeni, la seara de dialog intitulată „Provocări ale viitorului văzute de un cunoscător al trecutului“. La eveniment a fost prezent şi arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi pr. dr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor.
Pe parcursul dialogului, invitatul a subliniat importanta legătură ce se află între Biserică şi Şcoală, cât şi nevoia de coabitare în vederea scopului comun de a menţine unitatea şi identitatea poporului român. Publicul a fost entuziasmat de discursul profesorului decan, dovedind acest lucru prin numeroasele întrebări ce i-au fost adresate la sfârşit. În a doua parte, domnul Zahariuc a exprimat ceva din aşteptările pe care le are de la viitorii slujitori ai sfintelor altare.
Proiectul „15 minute“ al Colegiul „Sfântul Nicolae“ îşi propune organizarea de întâlniri în care cei prezenţi să îşi poată îmbogăţi bagajul cultural şi totodată să poată afla opinia unor personalităţi ale mediului laic românesc cu privire la direcţia spre care ar trebui să se îndrepte Biserica. (Mihail Tamba)