Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Reduceri ale creditelor după negocieri cu băncile
Consumatorii care s-au adresat Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au obținut în urma negocierilor, anul trecut, o reducere medie a creditului de 4.980 de euro, în creştere cu 16% faţă de 2021 şi cu 97% față de 2019. În 2022 şi 2023, CSLAB a primit 5.560 de cereri de negociere cu băncile sau IFN-urile, iar consumatorul tipic care apelează la centru este bărbat, din Bucureşti, cu vârsta între 41-50 de ani, care are un credit de consum în lei şi care solicită renegocierea contractului sau soluţionarea amiabilă a litigiului din instanţă. Cei mai mulţi consumatori completează cererea de intrare în negociere direct pe site-ul www.csalb.ro. (C. Z.)



.jpg)