Anul trecut, 150.861 de persoane au beneficiat de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, cu 5,23% mai puţine decât în 2024, potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
Reorganizare a agenției antidrog
Agenţia Naţională Antidrog, aflată în subordinea Ministerului de Interne, se va desfiinţa, iar în locul ei vor funcționa o agenţie condusă de un secretar de stat, sub coordonarea prim-ministrului, sub numele Agenţia Naţională pentru Coordonare şi Politici în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor, și o altă instituție, pe partea de prevenţie, care va fi la Ministerul Sănătăţii, a afirmat Victoria Stoiciu, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, la o conferinţă.
„Detaliile la nivel concret vor fi decise prin hotărâre de Guvern, pe care ne propunem să o lăsăm în transparenţă până se încheie mandatul actualului Guvern”, a precizat Stoiciu. (C.Z.)



.jpg)