Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcaşele, județul Olt, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe, a fost consolidat şi restaurat printr-un proiect finanţat prin PNRR în
Resurse importante de gaze în Marea Neagră
Compania OMV Petrom a anunţat o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi, nivel ce echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi, declara, în octombrie, că "rezervele sigure de gaze naturale ale României sunt estimate să acopere consumul pentru următorii 15 ani", dar ar putea creşte după ce companiile care deţin concesiuni de explorare vor începe lucrările în Marea Neagră.
Printre companiile care deţin perimetre concesionate în Marea Neagră.



.jpg)