Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Roxana Mînzatu, propunerea finală pentru funcția de comisar european
După mai multe discuții telefonice cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, premierul Marcel Ciolacu a propus-o luni oficial pe eurodeputata Roxana Mînzatu pentru funcţia de comisar european din partea României. Potrivit șefului Executivului, România va ocupa un portofoliu „relevant” de comisar, iar anunţul cu privire la acest lucru îl va face preşedinta Comisiei Europene.
Marcel Ciolacu a mai spus că nominalizarea Roxanei Mînzatu a fost precedată de un interviu de peste o oră pe care eurodeputata l-a avut duminică cu Ursula von der Leyen. După interviu, „doamna preşedinte n-a avut decât cuvinte de laudă. Roxana nu are un CV politic, are un CV profesional impresionant”, a spus premierul.
Roxana Mînzatu s-a născut la 1 aprilie 1980. Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii din Bucureşti (2002), deţine un master în Integrare Europeană la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” (2005) și a urmat mai multe stagii și cursuri de formare. A fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene (martie-septembrie 2015), preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (2015-2016), ministru al Fondurilor Europene (iunie - octombrie 2019), deputat PSD (2016-2020), secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene (2022-2024), potrivit www.cdep.ro.
Comisia Europeană este braţul executiv sau Guvernul Uniunii Europene. Are 27 de membri, câte unul pentru fiecare țară membră, iar în viitoarea legislatură, în urma rezultatelor alegerilor europene din 9 iunie 2024, va fi condusă pentru încă 5 ani de Ursula von der Leyen. (C. Z.)