Rudele de foc ale lui Sântilie din luna lui cuptor

În tradiţia populară românească, Sântilie, un personaj destul de năprasnic, are o familie numeroasă, formată din fraţi, surori, la care se adaugă şi simpli slujitori care îi duc la îndeplinire poruncile şi provoacă arşiţă şi incendii în luna iulie, denumită, sugestiv, luna lui cuptor. Mai mult temut decât iubit, Sântilie e ţinut nu numai de ziua lui, ci şi de sărbătorile care îl preced, Ana-Foca (1-5 iulie), Pricopul (8 iulie), Panteliile (13-27 iulie), Ciurica (15 iulie), Circovii de vară (15-17 sau 16-18 iulie), sau îi urmează - Ilie-Pălie (21 iulie - Ilie Pălie ar fi fost vizitiul lui Sântilie), Foca (22 iulie - de Foca).

În imaginaţia populară, surorile lui Sântilie sunt Pârliile, Panteliile şi Păliile şi câteodată mai apar şi Opârliile, care nu au altceva de făcut decât de a păli şi pârli vegetaţia, de unde şi numele pe care le poartă. Astfel, Pârliile sunt trei făpturi îngrozitoare, care se răzbună cu incendii, dacă nu li se respectă zilele lor şi anume 20-22 iulie, prin interdicţia ca femeile să facă anumite munci. Panteliile sunt reprezentări meteorologice năprasnice, ce au zilele de 13 şi 27 iulie care trebuiesc, de asemenea, respectate. Păliile se ţin, de asemenea, de către femei care, o dată ce încalcă interdicţia, sunt pedepsite cu incendii. Sântilie, împreună cu farţii şi surorile sale, desemnează perioada cea mai toridă a anului, între 13 şi 27 iulie. O altă zi, trecută în calendarul popular, pe 23 iulie, este, de asemenea, periculoasă, aceasta fiind Opârlia.

Zilele arzătoare ale lunii lui cuptor, în calendarul popular

Zilele din ultima parte a lunii iulie sunt cunoscute ca fiind cele mai fierbinţi, acum se înţelege pe deplin sensul denumirii de „luna lui cuptor“, dată de popor. Aceste zile sunt atât de călduroase, încât îi ţin pe oameni departe de muncile câmpului, mai ales că tot în această perioadă pot să apară din senin furtuni cu fulgere, tunete sau grindină.

Din acest motiv, cel mai important sfânt la verii, Ilie, este foarte respectat şi temut, în tradiţia populară existând nenumărate legende despre acest sfânt, patron al ploilor, al fulgerelor dar şi al arşiţei. După sărbătoarea de Sântilie, tradiţia populară mai aminteşte de unele sărbători care, deşi nu au nici o însemnătate din punct de vedere religios, au intrat în memoria colectivă. O astfel de sărbătoare este pe 21 iulie, cea a lui Ilie Pălie, care se ţinea ca apărare de boli la oameni şi animale, de trăznete, secetă şi foc. Tot în calendarul popular, pe 22 iulie, este sărbătorită Sfânta Mironosiţă şi intocmai ca Apostolii, Maria Magdalena, care, după cum se spune, apară copiii de boli, astfel că în această zi, femeile, mai ales, nu lucrează în casă şi făceau pomeni pentru răposaţi.

Pe 23 iulie, era Opârlia şi Sfântul Foca, patronul arşitei incendiare. În această zi nu se lucra până la pranz şi se ţinea ca apărare de foc, sărbătoarea aceasta fiind ţinută în special de cei care lucrau cu petrolul. Tot în această zi nu se cocea, nu se torcea, nu se dădea foc din casă şi era interdicţie la scăldat.

Pe 24 iulie este Adormirea Sfintei Ana, sărbătoare care era ţinută, aşa cum aminteşte tradiţia populară, ca apărare de moarte, în această zi nu se ţesea şi nici nu se dormea pe parcursul zilei.

De asemenea, tot în calendarul popular, 25 iulie sau 27 iulie, în funcţie de zonă, se sărbătorea Pantelimonul sau „Sfântului Ilie cel Mic“. Despre Pantelimon se spune că este tămăduitor precum şi protector al călătorilor. În această perioadă, seceratul se sfârşeşte, încep să apară primele semne ale sfârşitului verii. Sărbătoarea era ţinută pentru a proteja fructele de viermi şi pentru coacerea pepenilor, ca apărare de boli, pagube, rătăciri. Spre bucuria copiilor, în special, se fierb porumbi şi dovleci, acum toţi copiii având dezlegare la mere.

Fraţii de foc ai lui Sântilie

Fraţii lui Sântilie sunt Ilie Pălie şi Pantelimon, dar mai este amintit şi Sfântul Foca. Toţi au legătură cu focul, arşiţa, zilele acestora fiind la fel de periculoase.

Astfel, Ilie Pălie apare ca frate, dar şi ca vizitiu la trăsura lui Sântilie. Acesta îşi are ziua pe 21 iulie şi se consideră că ar fi aducător de arşiţă.

În Moldova şi Bucovina, se credea că Ilie Pălie ar face focul, pe care un alt vizitiu a lui Sântilie, Foca, l-ar răspândi. Foca apare şi el ca un personaj cât se poate de cumplit, năprasnic, care aduce mari necazuri şi incendii celor care nu-i respectă ziua, pe 22 sau 23 iulie, în funcţie de calendare, cel ortodox sau cel popular.

Sfântul Ilie cel mic (sau cel şchiop), numit şi Sfântul Pantelimon, este un frate mai mic al Sfântului Ilie. El mijloceşte pe lângă fratele lui pentru ca acesta să nu trimită stihiile naturii asupra recoltelor. Pantelie sau Pantelimon este, de asemenea, un personaj mitologic cu importanţă meteorologică, care a preluat numele şi data sărbătoririi Sfântului Mucenic Pantelimon din calendarul ortodox de pe 27 iulie. Se spune că Pantelimon aduce grindină şi furtuni violente, care pot strica recolta. În Muntenia, Moldova şi Banat, ziua Sfântului Pantelimon era considerată hotar al timpului calendaristic.

Un alt personaj din tradiţia populară care intră în familia lui Sântilie este Pintilie Călătorul, care nu este lipsit nici el de puteri asupra arşiţei. Ziua sa este tot pe 27 iulie, perioadă în care calendarul popular anunţă sfârşitul verii şi începutul toamnei, când puterea soarelui, după ce a atins apogeul, pârjolind totul în calea sa, începe să scadă.

Se „călătoreşte“ vara ca şi omul

Sărbătoarea lui Pentelei călătorul, aşa cum era numită ziua în Moldova, era ţinută de cei care călătoreau des şi de cojocari, acum fiind sărbătorită şi recolta de pepeni. Multe sate făceau, în sâmbăta dinaintea sărbătorii sau chiar în ziua lui Pintilie, praznice, astfel că se dădea de pomană mere şi pere, pâine, pentru sufletele copiilor morţi.

„Motivaţia tradiţională a acestei sărbători se apropie de aceea a lui Sântilie, ziua lui Pintilie călătorul fiind ţinută de frica trăsnetelor, grindinii, furtunii şi a secetelor. Uneori, ziua era atribuită unei surori a lui Sântilie, aceasta fiind cu mult mai rea decât fratele ei. Se considera chiar că cel care muncea pe 27 iulie se ...călătorea, adică murea nu după mult timp. Interesant e că pe 25 iulie mai există în calendarul popular o sărbătoare numită Ana Ospenia, despre cei care îndrăzneau să lucreze acum spunîndu-se că adormeau, dormind trei zile, o săptămână sau chiar... somnul cel lung al morţii!“, după cum a arătat Marcel Lutic, etnograf la Muzeul Etnografic al Moldovei.

În legătură cu denumirea cea mai folosită a sărbătorii, Pintilie călătorul, este şi principala caracteristică a zilei de 27 iulie, astfel, există peste tot credinţa fermă că de la Pintilie călătorul „se călătoreşte vara“, după cum a arătat Marcel Lutic. Această „călătorie“, plecare, a verii era semnalată de câteva evenimente vizibile pentru comunităţile arhaice, precum „cârduirea“ păsărilor migratoare, mai ales a berzelor, „pălitul“ frunzelor, în special al celor de tei, care, se spune, acum se întorc pe dos, jelind, astfel, trecerea verii, dar şi de privitul oamenilor, la amiaza acestei zile, într-o strachină cu apă, aici putându-se vedea cum Sfântul Soare stă pe loc cam o jumătate de ceas. De aceea, altădată, se credea că la Pintilie călătorul „e mare jale în cer, căci se desparte vara de toamnă, cum se desparte fiul de mamă, jelania aceasta strecurându-se adeseori şi în sufletele oamenilor, după cum a mai arătat Marcel Lutic.

Totuşi, tristeţea mai era estompată de faptul că Pintilie călătorul apăra vitele şi oamenii de multe boli, pe cei care-i ţineau ziua tămăduindu-i de arsuri sau de epilepsie ori ferindu-i de brumele prea timpurii. „Celor pe care îi apucă prea des ... pandaliile, le spun că acestea, numite alteori «pantelii», erau socotite surori ale lui Sântilie şi Pintilie călătorul, zilele lor fiind ţinute de teama incendiilor pe care le puteau oricând provoca“, a menţionat Marcel Lutic.

Despărţirea de vară se resimte după Sfântul Pintilie, „de aici şi o expresie sugestivă «se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine»“, după cum a remarcat Marcel Lutic, care aminteşte că „Pintilie, ca martor al călătoriei verii, o roagă să revină şi la anul mai bogată“.

▲ Temutul Sfânt Foca

Pe vremuri, puţine zile de peste an erau aşteptate cu o aşa de mare teamă ca cele trei sau şapte zile cunoscute sub numele de Pârlii sau Pârlele. Se spunea că Pârliile ar fi nişte surori ale lui Sântilie, cei care nu le ţineau zilele asistând neputincioşi cum acestea le ... pârleau recoltele sau trupurile. Ilie Pălie şi Foca, personajele mitologice principale din aceste zile, evident după Sântilie, erau ţinute pe 21, respectiv 22 iulie, de teama incendiilor şi a arşiţelor prea mari, crezându-se cu tărie că Pălie ar naşte focul, iar Foca ar sufla în el spre a-l face mai mare! Au fost de ajuns câteva incendii teribile în aceste zile, pentru ca sute de ani oamenii să nu mai facă nimic pe 21 şi pe 22 iulie, a arătat Marcel Lutic.

În plan mitic, cele două divinităţi erau în legătură cu zeul focului şi al Soarelui la români. Există credinţa că Ilie Pălie şi Foca îl însoţeau pe Sântilie în călătoriile sale pe cer, fiind vizitii la carul său de foc. Numele Pălie ar deriva din verbul „a păli“, care avea sensul de „a arde“, „a pârjoli“, „a ofili“, ziua lui Ilie Pălie neavând, aşadar, nici o legătură cu ... păliturile (loviturile).

„Mai interesantă e povestea numelui celeilalte sărbători, numită şi Sfântul Foca, Opârlia. Foca e una dintre puţinele, dacă nu singura, sărbătoare comună a creştinilor ţinută şi de musulmani, aceştia păzind-o de când le-ar fi ars şapte sate din cauza faptului că au lucrat de Foca. De altfel, Foca apare în tradiţia populară ca un personaj răzbunător, arzând casa, stogurile de fân, cerealele, cirezile de animale şi chiar pe cei care îndrăzneau să lucreze în aceasta zi“, a mai spus Marcel Lutic, de la Muzeul Etnografic al Moldovei.