Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Sâmbătă se dă startul la Crosul pentru Viață
A cincea ediţie a Crosului pentru Viaţă va avea loc mâine în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” (IOR) din București. Evenimentul face parte din seria de manifestări „Luna pentru Viață”, care-și propune ca, anual, între 1 și 31 martie, să sensibilizeze societatea cu privire la nevoia de sprijin pentru mame și copii și la frumusețea și unicitatea fiecărei vieți umane. Fondurile vor ajunge la mamele în situații vulnerabile și femeile în criză din cauza sarcinii. În cursă s-au înscris 800 de persoane, pe categorii: Semimaratonul de 21 de kilometri, Crosul de 10 kilometri, Crosul Familiei de 3 kilometri și Crosul Copiilor, pe distanțe între 200 și 800 de metri. Evenimentul este unul caritabil, alergătorii urmând să strângă fonduri pentru ajutorarea mamelor și copiilor în situații de risc social. Startul se va da la statuia ecvestră de lângă podul peste Lacul Titan (Str. Liviu Rebreanu, în spatele Park Lake Mall). Primii trei clasați la finalul cursei vor primi premii în bani, iar pentru ceilalți participanți va exista o tombolă cu premii. Crosul pentru Viață 2019 este organizat de Asociația „Studenți pentru Viață” în parteneriat cu „Pegas Triatlon Club” și cu susținerea activă a Asociației Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) și a voluntarilor Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. Crosul face parte din Luna pentru Viață 2019, care va culmina, pe 23 martie, cu Marșul pentru Viață 2019 - „Unic din prima secundă”, organizat în aproximativ 500 de localități din România și Republica Moldova. Mai multe detalii pe crosulpentruviata.ro.