Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra fenomenului „shrinkflation”, care presupune reducerea cantităţii unui produs în timp ce preţul rămâne neschimbat sau nu
Scade numărul salariaţilor din construcţii
Managerii din domeniile construcţii şi comerţ au declarat, într-un sondaj făcut public de Institutul Naţional de Statistică (INS), că în trimestrul I din acest an vor menţine preţurile, însă ar putea reduce numărul de salariaţi. Potrivit estimărilor din luna ianuarie 2017, în activitatea de construcţii se va înregistra în următoarele trei luni o scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -22%) care va conduce astfel la „o scădere moderată a numărului de salariaţi”. În schimb, scrie Mediafax, managerii din industrie şi servicii nu anticipează schimbări majore.



.jpg)