Președintele american Donald Trump și-a intensificat semnificativ săptămâna trecută amenințările la adresa NATO, pe fondul furiei crescânde față de refuzul aliaților de a se alătura războiului
Școlile vor avea internet prin wi-fi
Ministrul educației, Pavel Năstase, a declarat că toate școlile din țară vor avea internet prin wi-fi și nu doar „internet la punct fix”, după cum transmite Agerpres. Acesta a mai spus că este luată în calcul posibilitatea dotării școlilor fără calculatoare cu astfel de dispozitive ce sunt schimbate de universități, pentru a se putea derula orele de tehnologia informației și telecomunicației (TIT). În acest sens, va fi desemnat un consilier al ministrului „care se va ocupa doar de această problemă, va culege informații din zona IT, din zona universităților cu aceste echipamente, inspectoratele vor centraliza aceste cerințe și apoi vom face distribuția în teritoriu”, a adăugat Năstase.


