Peste 90% dintre telefoanele mobile în funcțiune în România sunt echipate cu tehnologii care permit transmiterea rapidă şi mai precisă a localizării către serviciul de urgenţă 112, arată primul studiu realizat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) privind capabilităţile tehnice ale terminalelor utilizate în reţelele mobile.
Sistemul de transplant va fi reorganizat
Activitatea de transplant în România va fi reorganizată prin actualizarea ghidurilor și protocoalelor din domeniu, dar și sistematizarea și simplificarea legislației de transplant. „Vom începe printr-o analiză care vizează restructurarea tuturor actelor normative care guvernează activitatea de transplant din România, astfel încât să eliminăm redundanțele legislative, elementele din legislație care nu mai au legătură cu situația existentă. Vom transpune în legislația noastră corect și complet toate directivele europene și vom reașeza actele normative prin eliminarea elementelor care conțin contradicții”, a declarat Sorina Pintea, ministrul sănătății.



.jpg)