Zilele trecute au început lucrările la refugiul montan cu observator panoramic care va fi construit în Munţii Bodoc, în apropierea vârfului cu același nume, la o altitudine de 1.190 m, în prezent fiind
Soluții la problema parcărilor
Ghidul pentru „Smart City”, lansat la finele anului trecut în dezbatere publică, trebuie pigmentat cu soluții concrete, altfel utilitatea acestuia scade, a declarat Marius Bostan, inițiatorul proiectului „Smart City” la Alba Iulia și fost ministru al comunicațiilor, citat de Agerpres. În cadrul aceluiași eveniment, Joshua Burke, atașat comercial al Ambasadei SUA la București, a subliniat că parcatul în Capitală este foarte dificil, iar serviciile de ride sharing sunt foarte importante pentru a face orașul inteligent. Termenul de „Smart City” este utilizat pentru a desemna orașele care apelează intensiv la tehnologiile noi tip „smart” dedicate îmbunătățirii serviciilor publice, creșterii nivelului de confort al cetățenilor din localitățile urbane și rurale, eficientizării consumurilor de resurse și reducerii cheltuielilor pe termen mediu și lung.



.jpg)