Ajunsă la cea de-a 25-a ediţie, „Parada Clătitelor” de la Moneasa, judeţul Arad, se va desfăşura pentru prima dată timp de trei zile, între 24 și 26 iulie 2026, iar toate cele peste 1.000 de locuri de
Spania: reducere a săptămânii de lucru
Executivul de la Madrid a lansat negocieri cu partenerii sociali privind reducerea, până în 2025, a timpului de lucru de la 40 la 37,5 ore pe săptămână, în pofida reticenţelor patronatelor, a consemnat AFP. Propunerea aparține liderei formaţiunii radicale de stânga Sumar, Yolanda Diaz, care conduce Ministerul Muncii, și face parte din pachetul de condiții puse socialiştilor premierului Pedro Sanchez pentru a intra la guvernare. Principalele două sindicate ale salariaţilor spanioli, UGT şi Comisiile muncitoreşti CCOO, au salutat proiectul, nu și patronatele, îngrijorate de viabilitatea măsurii. (C. Z.)



.jpg)