Majoritatea românilor (86%) păstrează în casă telefoane mobile vechi, depozitate prin sertare de ani buni, arată un studiu dat recent publicităţii şi realizat de Ipsos pentru Asociaţia Environ. Peste jumătate
Spor negativ accentuat în luna iulie
Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că sporul natural negativ al populaţiei României s-a accentuat, în luna iulie 2020 fiind de 2,2 ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2019. Astfel, în iulie 2020, decedaţii au avut un excedent faţă de născuţii-vii de 5.002 persoane, comparativ cu 2.223 de persoane în aceeaşi lună din 2019. INS precizează că „efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile în cazul deceselor”, totuşi, şi numărul naşterilor „a scăzut în fiecare lună”.


