Europa ar putea trece anul acesta printr-o vară excepţional de călduroasă, conform unui studiu bazat pe modele computerizate, publicat de Institutul german Max Planck pentru Meteorologie (MPI-M), transmite DPA.
Studiu: „Trei Românii” din perspectiva bunăstării populaţiei
Un studiu al Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca relevă faptul că de la aderarea României la UE, salariul mediu net s-a triplat, însă creşterea nu este resimţită în toată țara. „Salariile din România au înregistrat o evoluţie spectaculoasă, salariul mediu net lunar crescând de peste trei ori, de la 312 euro, în 2007, la 1.045 de euro, în 2024”, arată analiştii din proiectul Romanian Economic Monitor (RoEM), al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul UBB. „În pofida acestor evoluţii pozitive, o mare parte a românilor (...) nu resimte o creştere semnificativă a nivelului de trai. O explicaţie pentru aceste percepţii divergente o reprezintă inegalităţile economice din cadrul ţării”, explică Levente Szasz, prorector al UBB și coordonator al proiectului.
Într-un studiu anterior, specialiştii clujeni au evidenţiat existenţa a „trei Românii” din perspectiva bunăstării populației: una fiind Capitala - cu cele mai mari salarii; alta reprezentată de judeţele cu oraşe dinamice, precum Cluj sau Timiş, unde salariile depăşesc în general media; şi restul țării, unde salariile sunt mult sub media naţională.
Indicele de inegalitate, calculat prin raportarea veniturilor a 20% din populaţia cu cele mai mari câștiguri la segmentul de 20% cu cele mai mici venituri, arată o evoluție a acestui raport de la 8,1 în 2007 (cei cu veniturile cele mai mari câştigau de 8,1 ori mai mult decât cei cu veniturile cele mai mici) la 4,6 în 2024, mai indică studiul. În clasamentul UE pentru 2024, România se află la mijlocul ierarhiei, la egalitate cu Franţa, depăşind ţări unde inegalitatea este mai ridicată: Bulgaria (7,0), Lituania (6,3) şi Letonia (6,3). (C. Z.)