Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh este prilej de bucurie, pentru că zilele acestui Mare Praznic al Dreptei Credințe, Ortodoxia, sunt nelucrătoare, zile de odihnă şi de cugetare. Pentru că, întotdeauna,
SUA vor accepta 30.000 de migranți pe lună
Casa Albă a anunţat că până la 30.000 de migranţi calificaţi provenind din Cuba, Haiti, Nicaragua şi Venezuela, care au un angajator sau sponsor pe teritoriul american, vor primi permisiunea să intre în SUA în fiecare lună, însă vor trebui să vină cu avionul, pentru a nu creşte volumul de muncă al agenţilor de la frontiera terestră. Cei care intră ilegal se expun în continuare riscului expulzării. În noiembrie, SUA au înregistrat peste 200.000 de arestări la frontiera lor sudică. Multe sectoare ale economiei americane, în special agricultura, depind de mâna de muncă a migranţilor, însă sistemul de migraţie este în pragul unui blocaj. (C. Z.)



.jpg)