Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Tabără gratuită pentru tinerii pasionaţi de istorie
Până pe 8 august, la poalele Munţilor Orăştiei, în localitatea Costeşti, județul Hunedoara, se desfăşoară a VII-a ediţie a Taberei naţionale de cultură, tradiţii şi civilizaţie dacică şi romană la care participă gratuit 60 de tineri din întreaga ţară, pasionaţi de istorie şi implicaţi în activităţi de voluntariat, informează Agerpres. `Pe parcursul celor cinci zile de tabără, tinerii vizitează cetăţile Costeşti, Blidaru, Sarmizegetusa Regia şi Piatra Roşie, dar şi Peştera Cioclovina. Participanţii vor învăţa despre sporturile practicate de daci şi romani, vor construi arme din acea perioadă şi vor încerca să gătească reţete din acea vreme, iar cei mai cunoscuţi dacologi le vor prezenta scurte istorioare interesante”, a declarat Lorincz Szell, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJTS) Hunedoara, organizatoarea taberei finanţate de Ministerul Tineretului şi Sportului. Tabăra care a început pe 3 august îşi propune dezvoltarea şi diversificarea acţiunilor în aer liber, vacanţă, sport şi turism pentru elevi şi tineri, participanţii concurând în diverse competiţii organizate în tabără. (Oana Nistor)