Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Tichetele sociale pentru copiii care merg la grădiniţă, din martie
Primele tichete sociale aferente legii „Fiecare copil la grădiniţă” (FCG) vor fi distribuite în cursul lunii martie, susţine Maria Gheorghiu, cofondator al ONG-ului OvidiuRo. „Proiectul va începe în grădiniţe pe 15 februarie, odată cu întoarcerea copiilor din vacanţă, iar primele tichete sociale vor fi primite în luna martie pentru prezenţa în luna februarie”, a explicat Maria Gheorghiu. Valoarea tichetului este de 50 de lei şi se va acorda lunar, de acestea beneficiind familiile care au un venit maxim pe membru în valoare de 284 de lei. Acordarea lor este condiţionată de prezenţa zilnică a copiilor la grădiniţă, iar părinţii vor avea dreptul la trei învoiri pe lună. „Legea va asigura sprijinul necesar familiilor defavorizate să îşi trimită copiii la grădiniţă în fiecare zi. Prin acest proiect vrem să creştem prezenţa copiilor la grădiniţă, având în vedere cât de importantă este această etapă în dezvoltarea copiilor şi rezultatul se vede în uşurinţa cu care copiii se integrează la şcoală după aceea”, a mai declarat doamna Gheorghiu. Legea 248/2015, adoptată de Parlament şi promulgată de preşedintele României, transformă în program naţional programul-pilot „Fiecare copil în grădiniţă”, iniţiat în 2010 de Asociaţia OvidiuRo, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Ministerul Muncii a identificat la nivel naţional 111.000 de copii care vor putea beneficia de prevederile Legii FCG.