Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Topul criteriilor în alegerea unui loc de muncă
Majoritatea aplicanților la un loc de muncă se arată mult mai interesați de pachetul salarial oferit decât de prestigiul angajatorului sau posibilităţile de avansare, arată un studiu realizat, recent, de Catalyst, o companie de HR. Dacă 10% din angajați se simt „supracalificați” pentru locul de muncă ocupat, o bună parte din angajatori susțin că nu găsesc persoane calificate pentru cerințele joburilor scoase la concurs.
Pe primul loc în topul criteriilor pe care un candidat le ia în considerare la momentul aplicării pentru un loc de muncă se menține pachetul salarial acordat, alcătuit din salariu și alte beneficii, după cum arată cel mai recent studiu, intitulat „Cei mai doriţi angajatori” și realizat de Catalyst România. Dacă 59,07% din respondenţii studiului declară că salariul şi beneficiile salariale sunt importante în alegerea unui job, 37,4% consideră important mediul de lucru (care să fie prietenos), iar 26,64%, oportunităţile de promovare.
Aplicanții la ocuparea unui job consideră important și criteriul siguranței locului de muncă (26,48%), respectiv programul flexibil (21,24%) și mai apoi buna reputaţie a companiei (20,83%), programele de instruire (17,33%) sau oportunităţile de a ocupa poziţii peste hotare (14,47%). „Deşi pachetul salarial este principalul criteriu în alegerea angajatorului, să fie bine plătit este doar al treilea obiectiv profesional al celor care sunt în căutarea unui loc de muncă. Atmosfera de lucru plăcută a urcat pe locul al doilea în topul criteriilor, iar acest lucru se datorează în mare măsură şi faptului că angajatorii investesc din ce în ce mai mult în realizarea de spaţii de lucru creative şi dinamice, precum şi în oferirea de opţiuni distractive pentru reîncărcarea bateriilor în timpul petrecut la job”, explică Alexandra Stancu, specialist în cadrul Catalyst România, pentru Mediafax.
Mulți angajatori au afirmat, în dese rânduri, că nu găsesc candidaţii potriviţi pentru poziţiile pe care le au libere. Şi, totuși, aproape 10% din angajaţii români au percepţia că sunt supracalificaţi pentru postul pe care îl ocupă, iar cei care cred că au mai multe abilităţi decât sunt necesare pentru jobul pe care îl au sunt absolvenţii de facultate, după cum arată datele biroului de statistică al Uniunii Europene, Eurostat. „Tinerii cu studii superioare trebuie să pornească în carieră cu joburi sub nivelul pregătirii lor şi acumulează frustrări. Au terminat o facultate la Academia de Studii Economice şi se angajează la recepţie, răspund la telefoane într-un call center sau arhivează acte”, declară Raluca Peneş, coordonator în cadrul companiei Smartree România, citată de Mediafax.
Prin comparație, la nivel european, cele mai mari ponderi ale salariaţilor care cred că au mai multe abilităţi decât cele necesare la job se regăsesc în Spania (50,3%), Slovacia (42,5%), Cipru (39,6%), Bulgaria (31,4%) şi Portugalia (27,5%), iar cele mai mici sunt, pe lângă România (9,3%), Ungaria (8,6%), Belgia (10,2%) şi Germania (10,4%).
Referitor la salariile din mediul privat, în acest an s-au înregistrat creșteri, în medie, cu 3,7%, potrivit unei analize PayWell România, realizată de PwC. Cele mai mari salarii la nivel entry-level pentru angajaţii cu studii superioare sunt oferite de companiile participante din sectorul farmaceutic (3.700 de lei brut), în vreme ce băncile remunerează angajaţii entry-level cu mai puţin de jumătate din această sumă (1.800 de lei brut). Salariile entry-level pentru angajaţii cu studii medii variază între 1.400 şi 1.600 de lei, în funcţie de sector. 29% din participanţii la studiu efectuează majorări salariale pentru angajaţii entry-level după terminarea perioadei de probă.