Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat, zilele trecute, o propunere legislativă mult așteptată de fermieri. Actul normativ modifică Legea nr. 287/2009 privind Codul civil în sensul instituirii duratei are
Uciderea celor patru copii rromi a fost revendicată de o grupare extremistă italiană
Membrii unei grupări auto-intitulată GAPE (Grupul Armat pentru Purificare Etnică) au revendicat uciderea celor patru copii rromi, originari din România, care au murit pe 11 august într-un incendiu provocat într-o tabără de rromi, situată la periferia oraşului italian Livorno ▲ Într-o scrisoare adresată unui ziar local, preluată de postul de televiziune Toscana TV, membrii grupării au anunţat că urmăresc eliminarea tuturor rromilor din Italia, pe care i-au somat să părăsească peninsula în cel mult 20 de zile, începând cu data de 25 august ▲
Gruparea auto-intitulată GAPE (Grupul Armat pentru Purificare Etnică) a revendicat uciderea celor patru copii rromi, originari din România, care au murit pe 11 august într-un incendiu provocat într-o tabără de rromi, situată la periferia oraşului italian Livorno. Într-o scrisoare adresată unui ziar local, preluată de postul de televiziune Toscana TV, membrii grupării au anunţat că urmăresc eliminarea tuturor rromilor din Italia. În aceeaşi scrisoare, GAPE a dat un ultimatum tuturor etnicilor rromi aflaţi în Peninsulă, prin care i-a somat să părăsească Italia în termen de 20 de zile, începând cu data de 25 august. „Altfel, în fiecare lună vom organiza câte un atentat cu consecinţe mult mai grave decât cel de la Livorno“, se arată în scrisoare. Potrivit presei italiene, acest grup extremist este necunoscut autorităţilor din Italia, iar scrisoarea remisă ziarului „Il Tirrenoua“ a fost trimisă Procuraturii din Livorno. Ministrul de externe al României, Adrian Cioroianu, a declarat că „autorităţile italiene nu au confirmat faptul că ameninţările membrilor acestei grupări ar avea acoperire şi în realitate“.
Italienii, impresionaţi de drama copiilor rromi
Patru copii rromi, de naţionalitate română, au ars de vii într-un incendiu izbucnit, în noaptea de 11 august, în baraca în care locuiau. Micuţii făceau parte dintr-o tabără de rromi, stabilită la periferia oraşului italian Livorno. Cei trei băieţi şi o fetiţă, cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani, au fost descoperiţi de pompieri în baraca distrusă de flăcări. La sosirea autorităţilor, părinţii copiilor au dispărut din zonă. Numeroase ziare italiene au comentat pe prima pagină tragedia celor patru copii ucişi de incendiu. Ziarul „La Reppublica“ a relatat că doi dintre ei erau surdo-muţi. În locul unde s-a produs tragedia, cineva a pus un buchet de flori albe, iar locuitorii oraşului se opreau în zonă pentru a ţine un moment de reculegere, a relatat presa italiană. Nici autorităţile nu au rămas indiferente în faţa acestei tragedii. Primăria din Livorno a decretat doliu public şi a decis ca drapelele să fie coborâte în bernă în ziua funeraliilor celor patru copii români. De asemenea, în urma unei şedinţe extraordinare a Consiliului Municipal din Livorno, primarul Alessandro Cosimi a suspendat toate concertele şi spectacolele din cadrul unui festival tradiţional, programate la o zi după producerea tragediei, în centrul istoric al oraşului.
Părinţii copiilor riscă 8 ani de închisoare
Părinţii celor patru copii, care au fugit din tabără imediat după incendiu, au fost arestaţi. Deşi au declarat poliţiştilor că incendiul a fost provocat de persoane care intenţionau să le facă rău, oamenii legii au exclus această variantă după primele cercetări efectuate. În momentul de faţă, părinţii celor patru copii sunt acuzaţi de autorităţile italiene de incendiu nepremeditat şi abandon de minori, riscând 8 ani de închisoare fiecare.
Partidele se acuză reciproc de incompetenţă în gestionarea problemei imigranţilor
Premierul italian Romano Prodi consideră că problema rromilor este „o problemă politică complexă“. Şeful Guvernului de la Roma a recunoscut că Italia este mai puţin pregătită decât alte ţări europene să rezolve problema imigranţilor, susţinând că acesta este un fenomen cu care autorităţile italiene s-au confruntat relativ recent, scrie „Corriere della Sera“. De tragedia produsă în noaptea de 11 august a profitat partidul „Lega Nord“, de extremă dreapta, care l-a acuzat pe Romano Prodi că a înţeles prea târziu dimensiunea politică a chestiunii rromilor stabiliţi în Italia, considerând drept falimentară politica Guvernului de integrare a imigranţilor. De cealaltă parte, ministrul Solidarităţii Sociale, Paolo Ferrero, a pasat responsabilitatea autorităţilor locale, acuzând condiţiile inumane în care trăia comunitatea de rromi.