Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un sfert dintre angajaţii „la negru“ au studii superioare
Majoritatea celor care acceptă să lucreze la negru îşi motivează această opţiune prin faptul că salariile, după reţinerea impozitelor, sunt prea mici.
Aproximativ un sfert dintre angajaţii fără forme legale din România au studii superioare, iar o parte importantă dintre cei care lucrează "la negru" efectuează chiar muncă de înaltă calificare, se arată într-o analiză a Băncii Mondiale. "În mai multe ţări, printre care România, Franţa, Grecia, Israel, Rusia şi Marea Britanie, între 20% şi 30% dintre angajaţii fără forme legale au studii superioare. Mai mult, în România, Cehia, Ungaria şi Slovenia, o parte importantă a angajaţilor fără forme legale lucrează muncă de înaltă calificare", subliniază analiza. Potrivit unui sondaj mai vechi al Comisiei Europene, citat de Banca Mondială, majoritatea celor care acceptă să lucreze "la negru" în noile state membre UE îşi motivează această opţiune prin faptul că salariile, după reţinerea impozitelor, sunt prea mici. Majoritatea angajaţilor "la negru" lucrează la firme mici În România, forţa de muncă fără forme legale este formată, aproape în mod egal, din angajaţi "la patron" şi independenţi, iar majoritatea angajaţilor "la negru" lucrează la firme mici, cu mai puţin de cinci salariaţi. Totuşi, România se numără printre ţările cu cele mai ridicate ponderi ale firmelor mari, cu peste 100 de angajaţi, în rândul angajatorilor care apelează la munca fără forme legale. Potrivit unui sondaj realizat în 2008, în rândul a aproape 11.000 de angajaţi din 11 ţări central-est europene, circa un sfert dintre respondenţii din România au declarat că au primit în ultimele 12 luni o parte sau întregul salariu în plic, faţă de 3% în Cehia, 5% în Slovenia sau 11% în Polonia. (Bogdan Cronţ)