Regiunea de vest a României este menționată în buletinul lunar al unui organism al Comisiei Europene ca fiind printre cele mai afectate din UE de căldura extremă şi lipsa precipitaţiilor, alături de Franţa, sud
Undă verde pentru aderarea la Schengen
Având în vedere strategia pentru consolidarea frontierelor externe ale spaţiului Schengen şi pentru evitarea controalelor introduse de mai multe ţări în interiorul acestei zone de liberă circulaţie începând din 2015 şi accentuate de pandemie, Comisia Europeană a solicitat, miercuri, Consiliului să dea undă verde „cât mai curând posibil” aderării României, a Bulgariei şi a Croaţiei la Schengen, transmit agențiile de presă. Spaţiul Schengen reuneşte 26 de ţări cu un total de 420 de milioane de locuitori, dintre care 22 de state membre UE şi patru state asociate (Norvegia, Islanda, Elveţia şi Liechtenstein). (C. Z.)



.jpg)