Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Universități din străinătate își prezintă oferta educațională la București
World Education Fair, târgul la care marile universități din străinătate îşi prezintă oferta educațională, se desfășoară sâmbătă și duminică la Hotel Athenee Palace Hilton din Bucureşti. „Reprezentanții universităților din Marea Britanie, Olanda, Germania, Austria, Danemarca, Elveţia şi Statele Unite le vor oferi studenţilor şi elevilor de liceu toate informaţiile necesare despre studiile universitare de licenţă, master şi MBA, precum şi informaţii despre cum pot obţine burse sau finanţări la aceste instituţii”, informează organizatorii.
Totodată, studenţii de la facultăţile respective vor prezenta tinerilor interesați să studieze în străinătate detalii și informaţii concrete despre viaţa în campusurile universitare în ţările respective. În topul primelor trei destinaţii de studiu se menţin în continuare Marea Britanie, Danemarca şi Olanda.
Cei care nu vor putea ajunge la ediţia din Bucureşti pot participa la târgurile World Education Fair care vor avea loc în Timişoara - pe 28 septembrie (Hotel Timişoara), în Galaţi - 30 septembrie (Hotel Vega) sau în Constanţa - 1 octombrie (Hotel Ibis).