Peste 90% dintre telefoanele mobile în funcțiune în România sunt echipate cu tehnologii care permit transmiterea rapidă şi mai precisă a localizării către serviciul de urgenţă 112, arată primul studiu realizat de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) privind capabilităţile tehnice ale terminalelor utilizate în reţelele mobile.
Vot împotriva tratatului UE-Mercosur
România se opune acordului cu ţările din blocul Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi Bolivia), având în vedere că acesta va aduce prejudicii semnificative sectorului agroalimentar, susţine ministrul agriculturii, Florin Barbu.
Destinat liberalizării schimburilor între UE şi Mercosur, acordul a fost semnat la 6 decembrie 2024, dar pentru a fi aplicat trebuie să fie ratificat de cel puţin 15 state reprezentând 65% din populaţia UE și să obțină apoi votul Parlamentului European. Cel mai puternic opozant al tratatului este Franța, care consideră că blocul sud-american trebuie să respecte normele UE pentru a nu face concurenţă neloială statelor membre. (C.Z.)



.jpg)