Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Ziua Unirii la Centrul „Best Life“ din Craiova
Ziua Unirii Principatelor Române a fost vineri, 23 ianuarie, sărbătorită la Centrul social multifuncţional „Best Life“, printr-o serie de activităţi înscrise în programul cultural „Hai să dăm mână cu mâna!“. Cu acest prilej, beneficiarii aşezământului social au recitat poezii, au interpretat cântece patriotice şi au jucat hora unirii, iar specialiştii le-au vorbit despre importanţa actului istoric de la 24 ianuarie 1859. „Copilaşii au fost încântaţi să ia parte, şi de această dată, la desfăşurarea unui frumos eveniment de evocare a momentului istoric Marea Unire a Principatelor Române în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Cu toţii au fost interesaţi să afle cât mai multe informaţii despre acest important act istoric“, a declarat Livia Stancovici, din cadrul Centrului social pentru copii „Best Life“. În mijlocul copiilor s-a aflat părintele Mihai Scorbură, de la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Gheorghe“-Vechi din Craiova. (Gabriela Firu)