De multe ori, deşi bine ancoraţi în relaţii cu cei din jur, cunoscuţi, prieteni, familie, partener de cuplu, suntem obişnuiţi să ne gândim şi să analizăm în principal ceea ce nouă ne place, ceea ce nouă ne displace, ce stare ne-a creat nouă un anumit eveniment sau o anumită remarcă. Suntem, de cele mai multe ori, conştienţi de efectele pe care le are asupra noastră o persoană, dar mai puţin conştienţi de efectele pe care noi le producem asupra celorlalţi.
Am remarcat că în numeroase situaţii, în special în cele de conflict, tendinţa este de a atribui o cauză externă stării noastre, sentimentelor noastre negative. Astfel, afirmăm cu uşurinţă că un anumit gest al celuilalt ne-a enervat, ne-a iritat, uitând că, în primul rând, noi suntem responsabili de propriile stări.
Cum putem exersa empatia în cuplu
Mult mai benefic pentru relaţii ar fi dacă am încerca, în diferite situaţii, să ne punem în locul celuilalt, să înţelegem ce stări trezesc în el atitudinile şi gesturile noastre.
În relaţia cu soţul/soţia este, de asemenea, important un astfel de exerciţiu de empatie, de a ne pune în locul celuilalt şi de a înţelege cum este pentru el/ea să fie partenerul nostru. Este vorba de a face o scurtă încercare de renunţare la sine, iniţial destul de greu de realizat, pentru că de multe ori noi suntem, în continuare, persoana cea mai importantă, persoana numărul unu pentru noi. Un astfel de exerciţiu, făcut cu regularitate, îşi va arăta în timp beneficiile şi ne va ajuta să avem o imagine completă asupra relaţiei, nu doar una încărcată de subiectivitate. Este utilă această nouă perspectivă, această decentrare, nu doar în momentele de tensiune - "la greu" -, ci şi în momente plăcute - "la bine" - şi, ce este şi mai valoros, "spre mai bine", spre evoluţia împreună a soţilor. Iată de ce este important ca, de exemplu, soţia să reuşească să îşi răspundă la o serie de întrebări, precum: "Ce este cu adevărat important pentru mine?", "Este uşor sau greu pentru soţul meu să îmi fie soţ?", "Sunt eu dispusă să îmi schimb atitudinea?", "Ce ar trebui să fac eu pentru ca relaţia noastră să evolueze?", "Care sunt, cu adevărat, nevoile soţului meu?", "De ce în situaţia asta eu aleg să rămân supărată pe el? Ne ajută asta să comunicăm mai bine, să ne apropiem mai mult?".
Soţul, o persoană condamnată să ne suporte toanele?
Deşi este larg răspândită ideea că, dacă celălalt, soţul, ne iubeşte, ne acceptă, ne suportă aşa cum suntem, este bine să conştientizăm că scopul principal al căsătoriei nu este să creştem gradul de toleranţă al soţului, deşi toleranţa şi iertarea sunt importante, ci să creştem împreună, să ne armonizăm.
Este important ca fiecare, într-o căsnicie, să fie conştient de acele aspecte mai puţin plăcute ale sale, de lucrurile pe care şi el însuşi şi le tolerează cu greu, de momentele în care nu se înţelege nici pe sine. Soţul poate deveni un sprijin care, prin dragoste şi înţelegere, ne ajută să depăşim aceste momente, şi nu acea persoană condamnată să ne suporte toanele. Dincolo de această înţelegere şi conştientizare, este important ca fiecare să ştie care sunt calităţile pe care le aduce în relaţie, astfel încât să fie o binecuvântare, şi nu o încercare pentru celălalt.
"Ce am făcut eu astăzi pentru celălalt?"
În momentul în care ne asumăm fiecare o responsabilitate pentru creşterea sau degradarea relaţiei, ne putem întreba şi răspunde cu sinceritate: "Ce am făcut eu astăzi pentru celălalt?", "Ce am făcut eu astăzi pentru relaţie?". Este, în mod evident, important ca, în acest context, să nu uităm să facem ceva şi pentru sufletul nostru, în sensul cultivării virtuţilor, a stării de pace şi bucurie. Doar aşa putem deveni izvor de linişte şi de binecuvântare pentru soţ şi pentru relaţie.
Căutând răspunsul la întrebările cuprinse în acest articol, puteţi porni de la următoarele aspecte:
La întrebarea "Ce este, cu adevărat, important pentru mine?" aveţi în vedere că alegerile pe care le faceţi de-a lungul zilei în legătură cu ceea ce veţi spune ori face reflectă ceea ce este, cu adevărat, important pentru dumneavoastră. Cereţi-I lui Dumnezeu să vă ajute să alegeţi atitudinile şi acţiunile care îi vor comunica soţului că relaţia voastră e prima pe lista de priorităţi.
"Este uşor sau greu pentru soţul meu să îmi fie soţ?" Soţul dumneavoastră se simte descurajat pentru că-l criticaţi în permanenţă? Ori se simte încurajat pentru că îi vorbiţi frumos? Se simte frustrat pentru că acţiunile dumneavoastră îl încurcă? Ori se simte iubit, pentru că faceţi gesturi care să-l ajute? Dacă răspundeţi "da" mai ales la aspectele negative ale întrebărilor, arătaţi-I Domnului, la rugăciune, motivele de nemulţumire pe care le aveţi şi aveţi încredere în El că vă va ajuta. Schimbaţi-vă rugăciunea, din a-I cere Domnului să-l schimbe pe el, în a-I cere să vă schimbe pe dumneavoastră.
"Aş fi dispusă să îmi schimb atitudinea?" Schimbaţi-vă atitudinea, de la nemulţumire la recunoştinţă. Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ajute să observaţi toate calităţile soţului şi exersaţi recunoştinţa prin a-i comunica soţului cu regularitate ceea ce admiraţi şi vă place la el. Mulţumiţi-i soţului atunci când vă ajută, în loc să consideraţi că asta vi se cuvine. Rugaţi-vă mereu pentru soţul dumneavoastră, mulţumind Domnului pentru toate.
"De ce în situaţia asta eu aleg să rămân supărată pe el? Ne ajută asta să comunicăm mai bine, să ne apropiem mai mult?"
Dacă păstrezi resentimente asupra soţului atunci când te-a rănit, cere-I lui Dumnezeu să-ţi dea putere să-ţi ierţi soţul şi să te înveţe iertarea.
@ Scrieţi-ne pe adresa: "Ziarul Lumina",
Str. Petru Movilă nr. 69, Iaşi; sau pe e-mail: sturzucristina@gmail.com
