Cum îi aducem pe copii la biserică?

O vorbă veche românească spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: "Cum îi creştem, aşa îi avem". Această axiomă se referă la educaţia şi formarea obiceiurilor sănătoase pentru fiii şi fiicele noastre, care vin pe această lume cu un anume bagaj genetic, însă părinţii au obligaţia să-i modeleze în numele binelui. "Creşterea" religioasă face parte din acest ansamblu al educaţiei, fiind împlinită, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, prin aducerea copiilor la biserică la fel cum îi atragem spre şcoală.

Familia trebuie să fie unită şi în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească, pentru a le fi bine, aici şi dincolo, tuturor membrilor ei. Un copil nu va învăţa lucruri ziditoare sufletului şi trupului dacă, în timp ce mama merge la biserică, el va rămâne acasă şi va dormi. Sau, mai grav, va sta conectat la calculator sau televizor. Nu de puţine ori, soţul lasă în seama soţiei mersul în casa Domnului, apreciind că "eu cred în legea mea. Du-te tu, femeie, şi îmi povesteşti şi mie". Tabloul este întregit de acele familii ai căror părinţi nu calcă în biserică, locul unde lucrează Duhul Sfânt şi unde te simţi cu adevărat în legătură cu Dumnezeu-Tatăl, decât formal, cu ocazia unor sărbători mari, precum de Sfintele Paşti, pentru a lua lumină.

Copilului îi trebuie oferită puterea exemplului: când va vedea bucuria din ochii părinţilor atunci când îşi îndreaptă paşii spre biserică, va simţi şi el această bucurie nemărginită. "Nu poţi să-L faci cunoscut pe Dumnezeu copilului tău dacă tu, părintele lui, nu eşti credincios. Nu poţi cere copilului să facă ceva dacă tu însuţi, prin ceea ce faci, te dezici de ceea ce ceri... Puterea exemplului este mai mare aici ca oriunde. Din fericire, există şi cazuri - puţine, desigur, dar sunt - în care copiii devin religioşi în ciuda aspectelor negative văzute în familie sau tocmai datorită acestora. Se feresc şi ajung la Dumnezeu...", spune doamna Maria Orzetic, profesor de Religie, autor de manuale şi cadru didactic responsabil cu formarea cadrelor didactice.

Ce învaţă copilul la biserică

Copilul este un dar al lui Dumnezeu, cu toţii fiii Lui suntem, astfel că tot ceea ce facem trebuie să urmeze calea şi învăţătura Părintelui nostru ceresc. Nu putem îndeplini cuvântul Domnului, nu (ne) putem forma din punct de vedere moral fără a participa la sfintele slujbe - locul unde Domnul Dumnezeul nostru este mai prezent ca oriunde. Copiii şi părinţii deopotrivă îşi vor cultiva răbdarea prin ascultare, sfat şi înţelegere, dragostea - faţă de Dumnezeu şi faţă de aproape - şi nădejdea în ajutorul cerut cu credinţă şi rugăciune neîncetată.

"La sfânta biserică copilul învaţă că este foarte important să ţii legătura cu Creatorul tău, să fii recunoscător Lui. Învaţă să se poarte (să tacă, să stea locului, să vorbească când şi ce trebuie; îşi disciplinează pornirile, "se abţine", amână, îşi dezvoltă răbdarea, îşi cultivă blândeţea - pe care o vede şi cu care este tratat la biserică -, devine bun, milostiv, învaţă să dea, să fie respectuos cu cei în vârstă, să pomenească pe cei morţi (bunici, neamuri etc.), aspecte foarte importante în comportamentul uman. La biserică primeşte harul Sfântului Duh, lucrător în chip nevăzut în fiecare dintre noi mai mult ca acasă. De asemenea, nu trebuie să uităm că unde sunt mulţi rugăciunea este mai puternică. Zicala "Ăsta nu-i dus (de multe ori) la biserică", atribuită cuiva, spune aproape totul despre acel om", subliniază doamna profesor.

"Dobândirea înfierii după har, scopul educaţiei creştine a copiilor"

Care este scopul educaţiei creştine a copiilor? "Ca mama şi tatăl să ajute copilul să crească în biserică şi să se sfinţească. Desigur, părinţii vor ajuta copilul să înveţe literele, să studieze, să dobândească anumite cunoştinţe şi să-şi facă o anumită poziţie în societate, dar scopul mai înalt este să devină sfânt. Cel mai adânc scop al educaţiei copiilor nu este să ajungă înţelepţi sau să fie doar oameni morali în societate, ci să ajungă buni fii ai lui Dumnezeu, să dobândească înfierea după har", a spus IPS Ierotheos Vlahos, Mitropolit de Nafpaktos şi Aghios Vlasios din Grecia, prezent anul trecut la Bucureşti, la sfinţirea Paraclisului Spitalului pentru Copii "Grigore Alexandrescu".

Preoţii încearcă prin diferite mijloace pastorale să-i apropie de Hristos atât pe copii, cât şi pe părinţi: întâlnirile de după săvârşirea sfintelor slujbe, unde cei prezenţi comunică sincer, părintele duhovnic şi păstorii lui împărtăşindu-şi gândurile şi trăirile, dezbaterea problemelor actuale care-i apasă pe credincioşi, organizarea de excursii la locurile sfinte şi binecuvântate de Dumnezeu, realizarea unor reviste şi broşuri religioase etc. De asemenea, prin împărtăşirea copiilor cu Sfintele Taine, preoţii "implementează în conştiinţa familiilor tinere că frecvenţa lor la biserică nu face nimic altceva decât să stabilizeze familia şi legătura ei cu Dumnezeu".

"Noi trebuie să-i îndemnăm pe copii spre biserică"

Sfântul Ioan Gură de Aur, unul dintre cei mai iubiţi Părinţi ai Bisericii noastre, care a vorbit despre ce înseamnă buna creştere a unui copil creştin, îndeamnă aducerea micuţilor în casa Domnului "ca la şcoală": "Ar trebui să fie ca atunci când îi trimitem la şcoală şi ei ştiu că au răspunderi: să înveţe şi să-şi facă lecţiile. Aşa ar trebui să meargă şi la biserică, ca la şcoală. Noi trebuie să-i ducem, nu să-i lăsăm pe mâna altora. Să mergem împreună şi să ascultăm împreună slujba, şi apoi să le cerem să-şi amintească ce-au auzit şi ce au învăţat. Numai aşa îi vom putea corecta uşor şi pe nesimţite. Dacă şi acasă copiii vă aud tot timpul discutând ca nişte creştini cu frica lui Dumnezeu şi le daţi sfaturi bune, aceste seminţe vor da curând un rod bogat".

" Nu poţi să-L faci cunoscut pe Dumnezeu copilului tău dacă tu, părintele lui, nu eşti credincios. Nu poţi cere copilului să facă ceva dacă tu însuţi, prin ceea ce faci, te dezici de ceea ce ceri... Puterea exemplului este mai mare aici ca oriunde. Din fericire, există şi cazuri - puţine, desigur, dar sunt - în care copiii devin religioşi în ciuda aspectelor negative văzute în familie sau tocmai datorită acestora."

Maria Orzetic, profesor de Religie