De ce iubesc copiii ora de Religie

La ora de Religie, elevii se descoperă unul pe altul, comunică mai intens şi mai cu folos şi învaţă să se respecte pe ei şi pe cei din jurul lor. Copiii se simt liberi să întrebe orice le tulbură existenţa, aşteptând de la profesorul de Religie nu doar prezentarea moralei creştine, ci şi mângâierea, dragostea şi sprijinul părintesc. Acestea sunt realităţi descoperite în rândul elevilor, în egală măsură din mediul urban şi din cel rural. "Eu aş vrea să existe un moment de întâlnire cu profesorul de Religie la sfârşitul fiecărei zile de cursuri, să ne lămurim anumite dileme apărute în acest timp şi să ne eliberăm sufletele", s-a destăinuit Silvia Postolache, elevă în clasa a VII-a.

Când se pune problema prezenţei Religiei în şcoli, sunt ascultaţi părinţii, organizaţiile neguvernamentale, reprezentanţi ai minorităţilor religioase, însă prea puţin, sau chiar deloc, copiii.

În periplul făcut zilele trecute prin mai multe şcoli, elevii chestionaţi în legătură cu necesitatea învăţării Religiei în şcoală s-au poziţionat din capul locului în favoarea acestei discipline. "Chiar şi cei care chiulesc la ora de Religie nu o fac pentru că nu le place profesorul sau nu le place ce se discută sau nu sunt practicanţi, ci pentru că plecatul de la oră este pentru ei ceva cool, au impresia că nu pot face anumite lucruri decât în timpul cât sunt la şcoală, dar, chiar şi aşa, aceste cazuri sunt rare", a susţinut Florentina Conasiuc, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala "Gh. I. Brătianu" Iaşi, care a adăugat că profesorul de Religie nu i-a cucerit doar cu pildele şi învăţăturile din Sfânta Scriptură, ci şi cu spiritul, dragostea şi disponibilitatea de a le răspunde la orice consideră ei că le-ar tulbura existenţa.

"Cu ajutorul religiei putem lupta mai uşor cu problemele", a mai spus eleva, care a subliniat cât este de important să ştii să iei legătura cu Dumnezeu: "Dacă nu înveţi cum să te adresezi lui Dumnezeu şi cum să iei practic legătura cu El, atunci nu va avea cum să te ajute. Rişti atunci ca în momentul în care ai nevoie de El, să nu obţii ajutorul sperat, tocmai din acest motiv, şi să te îndepărtezi şi mai mult de la faţa Lui".

Conlucrare Familie-Şcoală-Biserică

Indiferent de mediul din care provin, există copii măcinaţi de probleme personale: părinţii sunt plecaţi în străinătate şi se simt abandonaţi, provin din familii dezorganizate, se simt marginalizaţi de părinţii mult prea ocupaţi în goana lor de a-şi consolida cariera şi a aduna foloase materiale, uitând de spiritul şi echilibrul emoţional al copilului lor. "Cei mici sunt însetaţi de cunoaştere, au o mai multă inocenţă, în timp ce elevii de la gimnaziu au anumite nelinişti sufleteşti şi se agaţă de bunătatea profesorului, în încercarea de a obţine cât mai multe răspunsuri pertinente. Dacă le dai atenţie, copiii îşi deschid sufletele şi văd o rază de speranţă", este de părere Mihaela Bobârcă, profesor metodist cu gradul I.

Cadrul didactic a mai apreciat faptul că "activitatea profesorului de Religie nu se desfăşoară în mod individual, ci doar sub ocrotirea şi colaborarea cu preotul paroh, cu binecuvântarea chiriarhului şi sub purtarea de grijă a inspectorului de Religie şi a Inspectoratului Şcolar. "Ce se predă la clasă se vede şi se aplică în Biserică şi, bineînţeles, pe stradă, prin comportamentul pe care îl ai faţă de semenii tăi. Familia are însă şi ea un rol important, ideală este conlucrarea între Familie-Şcoală-Biserică, aceasta oferind un echilibru benefic formării copilului", a mai declarat profesorul de Religie de la Şcoala "Gh. I. Brătianu".

În mediul rural, copiii sunt ataşaţi în mod special de metodele profesorului de a le exemplifica învăţăturile Domnului Iisus Hristos cu imagini, elevii iubind confecţionarea unor elemente care aduc aminte de sărbătorile din calendar. "Îmi place să lucrez în caietul special, să colorez imaginile şi să pictăm ouă de Paşti. Am mai făcut steluţe şi îngeraşi şi de Crăciun, când S-a născut Iisus Hristos. Cel mai mult însă îmi place să merg la biserică şi să fac ce face părintele", ne-a spus, debordând de sinceritate, Ştefan Hriscu, elev în clasa I la Şcoala Cârniceni din judeţul Iaşi.

Întrebări despre sfârşitul lumii

În mediul rural, profesorii de Religie se lovesc de curiozitatea copiilor cu privire la subiectele prezentate pe larg în anumite emisiuni televizate. "Îmi adresează întrebări legate de pseudosubiectele dezbătute la televizor la ore de maximă audienţă. În principal acestea au legătură cu eshatologia, cu sfârşitul omenirii, copiii fiind însetaţi după o explicaţie clară, netrunchiată, religioasă, ei fiind, adesea, derutaţi de astfel de prezentări", ne-a declarat Liliana Marian, profesor de Religie în primii ani de activitate la Şcoala din Cârniceni, judeţul Iaşi.

Cadrul didactic a mai atras atenţia şi asupra unor obiceiuri neconforme cu adevărata tradiţie, dar practicate în mediul rural în special în momentele cruciale ale vieţii unui om, respectiv botezul, nunta şi înmormântarea. "Copiii participă la astfel de evenimente din viaţa satului românesc şi întreabă de ce mai sunt ţinute şi dacă sfinţii au practicat astfel de obiceiuri", a mai spus profesorul.

Un alt aspect important îl reprezintă comunităţile în care coabitează elevi de confesiuni diferite, aceştia fiind îndemnaţi de profesor să aibă respect faţă de confesiunea celui de lângă ei.

▲ "Profesorul de Religie trebuie să fie un trăitor"

Profesorul de Religie Maria Orzetic, autor de manuale şi responsabil cu formarea cadrelor didactice, a enumerat calităţile pe care trebuie să le aibă un cadru didactic care predă Religia în şcoli, apreciind că acesta trebuie să fie un trăitor, şi, în egală măsură, să aibă capacitatea de a transmite ceea ce simte auditoriului, indiferent de vârsta sau capacitatea de înţelegere a acestuia din urmă. "Noi, profesorii, transpunem la clasă informaţia religioasă în limbajul accesibil copiilor, scopul fiind acela de a o aduce la sufleţelul copiilor, pentru că lor li se adresează şi pe ei îi cheamă Hristos. În acelaşi timp însă trebuie să iubeşti copilul şi să ai pasiune pentru ceea ce faci, să crezi cu tărie că cel din faţa ta aşteaptă să­i transmiţi cuvântul Domnului", ne-a declarat profesorul Maria Orzetic.

Coordonator al profesorilor metodişti din judeţul Iaşi, doamna Orzetic le dă şi câteva sfaturi mai tinerilor săi colegi: "Povestea, fantasticul, îi atrage pe copii; iar aici, fiind o realitate nevăzută - divinul, copiii sunt extraordinari. Povestirea merge foarte bine la cei mici, însoţită de imagini, la care adăugăm calculatorul, un fundal muzical şi citirea cu căldură, nu dramatizată. Copiilor nu le place să scrie mult şi nici nu trebuie, trebuie să audă şi să le intre în suflete. Hristos nu a scris nimic cu mâna Lui, însă cuvântul Său a rămas pe veci".

Potrivit doamnei profesor, dascălii care predau această materie trebuie să fie foarte bine pregătiţi, întrucât întrebările elevilor sunt din ce în ce mai elaborate şi ating sfere nebănuite, iar modelul lor suprem să fie Mântuitorul.

▲ "Credinţa pătrunde în suflet şi rămâne acolo, mă face pe mine mai uşor"

Deşi sunt încântaţi de metodele de predare, care includ, în funcţie de înţelegerea copiilor, planşe ilustrative, videoproiector, calculator, icoane etc., elevii vor să meargă mai des la Biserică, ora să se desfăşoare în prezenţa profesorului de Religie şi a preotului paroh. "O oră ideală eu o văd în prezenţa profesorului şi a preotului, care să înceapă dându-ne binecuvântarea. Pentru mine este foarte importantă credinţa, pentru că pătrunde în suflet şi rămâne acolo, mă face pe mine mai uşor. Cu mintea şi cu sufletul limpede, învăţarea celorlalte materii mi se pare mai uşoară", a spus şi Cristian Bobârcă, elev în clasa a V-a.

"Ar fi plăcut să transformăm Biserica într-o sală de curs pentru că acolo te simţi cel mai bine. Acolo am putea învăţa rugăciuni, despre icoane, cum să ne închinăm. Eu oricum merg la Biserică să-I mărturisesc lui Dumnezeu neliniştile mele, să mă întâlnesc cu El, ca să-mi fie bine", este de părere şi Silvia Postolache, o elevă talentată care-şi transpune credinţa în icoanele deosebite pe care le pictează.