Familia creştină tradiţională, distrusă de secularizare

Cultura si credinţa ortodoxă spun că familia, în fundamentul ei, dezvăluie misterul Sfintei Treimi. Ancestral, familia românească a reflectat acest adevăr firesc, cu simplitate, smerenie şi responsabilitate, ca o adevarată " Biserică mică", în timp ce Biserica reprezenta "familia cea mare". Impardonabil, acest adevăr existenţial se atribuie în batjocură astăzi doar aşa-zisei "familii tradiţionale", demodată şi desacralizată de secularism în viziunea unora, înlocuită, dramatic, cu forme "moderne", mutante, precum concubinajul, familia monoparentală sau căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Drumul de la normalitate la rătăcire a transformat familia tradiţională într-una dintre cele mai încercate victimele ale acestui început de veac. Societatea însăşi, din perspectiva familiei, se defineşte astăzi, în plin proces de secularizare, ca fiind "post-maritală", legislaţia multor ţări consfinţind această nebunie ca o realitate firească a timpurilor pe care le trăim.

În timp ce familia creştină tradiţională reflectă, prin comportament şi credinţă, adevărul valorilor vieţii veşnice, după cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos, lărgind Împărăţia lui Dumnezeu, familia contemporană, atinsă de aripa rătăcirii, îşi redefineşte sensul existenţial reducându-l la doar câteva componente ce reflectă mai degrabă mutaţiile sociale, culturale sau politice ale vremurilor pe care le trăim.

Sondajele de la noi, la fel ca şi cele din ţări "avansate" din acest punct de vedere, confirmă faptul că, în majoritatea cazurilor, principala raţiune în baza căreia se încheie astăzi o căsnicie nu mai are în prim-plan procrearea, ci interese din sfera mutaţiilor pomenite mai sus.

Procrearea în familie nu mai reprezintă interes

Sigur, consecinţele acestui mod de înţelegere a rolului familiei nu sunt greu de identificat: reducerea numărului căsătoriilor, scăderea ratei natalităţii, creşterea numărului divorţurilor, al celibatarilor, iar la celălalt pol al rătăcirii, generalizarea concubinajului, apariţia familiilor monoparentale, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex sau, mai nou, constituirea "uniunilor civile", în care cei care doresc să-şi unească vieţile şi religios o pot face doar ca "amendament" la legislaţie. Căsătoria, ca început al constituirii uniunii conjugale şi, prin aceasta, debutul procreării, nu mai reprezintă interes.

Remarcăm, de asemenea, dezvoltarea unui fenomen extreme de periculos: promovarea exacerbată a sexualităţii, a libertinajului, care fragmentează legătura firească dintre căsătorie şi copii, fiecare categorie tinzând să devină realităţi distincte. Din acest motiv, din ce în ce mai multe tinere îşi doresc copii fără a întemeia familii, nici cu tatăl natural al copilului, nici cu alt bărbat, adică fără a se căsători. Această realitate devine o modă intens şi persuasiv promovată de mass-media ca fiind o evoluţie firească a societăţii. "Familia nucleară" de altădată, adică "celula societăţii", în existenţialitatea căreia a fi "izvor şi albie al vieţii" era o normalitate, aproape că dispare astăzi, fiind înlocuită de surogatele moderne ale lumii secularizate.

Cauzele care distrug familia tradiţională

Cauzele care distrug familia, această unitate primordială a întregii societăţi, purtătoare de viaţă, sunt mai mult decât evidente, mai ales în ţara noastră, în care tranziţia postdecembristă nu se mai termină. Printre ele, nesiguranţa zilei de mâine, lipsa locului de muncă, şomajul, lipsa unor politici coerente care să susţină şi să stimuleze relansarea funcţiei economice a familiei, a unor măsuri corecte de protecţie socială a şomerilor, liberalizarea aproape iresponsabilă a avorturilor etc.

Din punct de vedere social, scăderea dramatică a nivelului de trai a dus la coborârea sub pragul sărăciei a unui număr foarte mare de familii, la intensificarea fenomenului migraţiei, fiecare dintre acestea contribuind nefast la distrugerea familiei tradiţionale.

"Familia nu mai este o instituţie fundamentală pentru supravieţuirea individului şi reproducerea societăţii. Această funcţie a fost preluată de alte instituţii şi grupuri sociale. Rolul social al familiei, funcţiile ei sociale, importanţa ei pentru funcţionarea societăţii se estompează continuu", remarca prof. dr. Georgeta Ghebrea, de la Universitatea Bucureşti, în studiul "Regim social-politic şi viaţă privată". În acelaşi studiu, cercetătoarea remarcă "apetenţa" multor femei pentru "carieră", preocuparea pentru familie şi naşterea copiilor trecând pe un plan secundar.

Constatăm că în noua realitate postdecembristă românească, la fel ca şi în restul lumii, familia tradiţională începe să înceteze a mai fi o unitate sfântă, indestructibilă, întrucât ea se poate dezintegra sau reconstitui în mod libertin, chiar dacă rolul ei este stipulat şi în Constituţia ţării. Este evident că familia îşi va reveni din această complexă dilemă doar atunci când oamenii nu se vor mai privi şi evalua doar ca obiecte, ci ca subiecţi chemaţi să se mântuiască unul pe altul.

Biserica Ortodoxă Română, preocupată de problemele familiei

Problemele cu care se confruntă familia preocupă în mod constant Biserica Ortodoxă Română. Adevărul că familia creştină este o speranţă pentru orice naţiune şi că nu poate fi redusă doar la aspectul ei

biologic, juridic, psihologic, sociologic sau cultural, transcendându-le pe toate acestea, "pentru că are vocaţia de a fi în lume icoana iubirii divine veşnice", a fost exprimat categoric de către Preaferictul Părinte Patriarh Daniel. În opinia Bisericii noastre străbune, criza spirituală a familei româneşti este cauzată şi de secularizarea impusă de regimul comunist, "prin faptul că educaţia copiilor şi tinerilor, adulţii de astăzi, a fost monopol al statului, iar părinţii nu au avut posibilitatea să educe suficient copiii şi tinerii în credinţa creştină, ateismul fiind ideologia oficială în toate instituţiile de învăţământ, iar dimensiunea creştină a familei

s-a menţinut mai mult în virtutea tradiţiei liturgice şi sacramentale decât în virtutea educaţiei sistemice creştine", cum spunea Patriarhul României. Preafericirea Sa identifică şi o eventuală soluţie a acestei crize: cooperarea dintre Biserică şi Stat, acesta din urmă, prin instrumentele economice şi non-economice ale politicii sale familiale putând influenţa calitatea vieţii familiei.

Implicându-se în procesul de salvare a familiei, Biserica Ortodoxă Română a reintrodus studiul religiei în şcoli şi în alte instituţii ale statului, derulând un parteneriat cu statul pe acest segment, concretizat în zeci şi zeci de programe şi proiecte vii de asistenţă socială pentru copii, familii cu mulţi copii sau cu probleme majore de ordin social.