O meditaţie tristă pe marginea „mâinilor blestemate“

Într-o lume din ce în ce mai fără de repere, rătăcirea şi prostia pot atinge uşor culmi nebănuite. Credinţa oarbă în iluzii poate schimonosi iremediabil fărâma de credinţă adevărată ce uneori ne mai scânteiază în inimă, iar speranţa deşartă poate usca sufletul, poate ucide însăşi speranţa. Amânarea reîntoarcerii la bun-simţ şi demnitate ne poate zvârli definitiv în întunericul fără de margini al disperării. Dar ceea ce întrece orice imaginaţie este faptul că toate aceste "binecuvântări" ale vremurilor unii dintre noi le cumpără, fără să clipească, cu bani mulţi, din puţinii pe care îi mai au. Aceasta ne face să credem că, odată cu criza, prostia se cotează la bursă.

Veneam la sfârşitul săptămânii trecute spre casă, cu de mâncare de la piaţă, când o tânără îmi vâră în mână un fluturaş color, scris îngrijit, ce conţinea un anunţ năucitor la vreme de criză şi sărăcie: "Binecuvântarea mâinilor", duminică, de două ori, la 9 fix şi la 3 după masă!

Citesc mai departe, trecându-mă zece rânduri de transpiraţie, căci, sincer, problemele pe care mi le-aş fi rezolvat cu o simplă spălare pe mâini, după cum îmi sugera fotografia, nu erau de colea.

"Dvs. aţi pierdut sau pierdeţi bunurile materiale? Banii nu vă ajung pentru nimic? Pare că mâinile dvs. sunt blestemate din cauza problemelor financiare?", mă chestiona imperial anonimul subînţeles din misivă.

Cu loboda-n dinţi spre "vindecarea imposibilului"

Las sacoşele jos înfiorat. Îmi privesc mâinile cu oarecare teamă şi chiar mă gândesc dacă nu cumva din cauza lor mă pedepseşte Fiscul, îmi golesc portmoneul tarabagiii de la Delfinului sau administratorul de bloc când îmi taie factura la întreţinere. Mă apucă aşa deodată un fel de greaţă de propriile-mi mâini de-mi vine să le zvârl în gura de canal căruia colecţionarii de fier vechi îi rechiziţionaseră capacul. Mă-nfurii şi le vâr în buzunare, să nu le mai văd! Dar cum să-mi aflu rezolvarea cu mâinile-n buzunar, de vreme ce doar cu ele pot ţine biletul salvator? Le scot afară, fără să le privesc, şi citesc mai departe îndemnul "izbăvirii" mele: "Atunci, veniţi să primiţi Binecuvântarea Mâinilor cu ulei sfinţit în Ţara Sfântă şi prin credinţă toate uşile se vor deschide. "Căci atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale, eşti fericit şi-ţi merge bine". Psalmul 128:2"

Întorc "beletul" pe verso şi descopăr uluit alternativa ce poate trimite în ricol foamea din bugetul meu. Citesc: "Acatist pentru viaţa economică". Iată, zic, minunea, soluţia care ne-ar putea scoate din criză pe toţi. Ţara întreagă. Mă gândesc s-o propun chiar şi primului ministru pe adresa de email pe care, generos, ne-a pus-o la dispoziţie tuturor.

Las la o parte şi ruşine şi tot, şi-o rup la fugă cu loboda-n dinţi şi cu scrisoarea în mâini spre casă, nu de alta, dar "flyer"-ul îmi indică şi-o adresă de net la care pot afla amănunte. Şi chiar aflu: Luni, mă aşteaptă o slujbă pentru "succese financiare". Marţi, alta pentru "vindecare". Vineri, pentru "dezlegare", iar sâmbătă, slujba slujbelor, adică "slujba pentru lucruri imposibile". Asta cred că bate de departe tot, tot. Chiar şi imposibilul!

Psalmul care nu e şi ruşinea faţă de mâna dreaptă

Câte iluzii, câte vise nu mi-au vâjâit prin cap! De câte ori nu m-am uitat zadarnic în oglindă încercând să-mi surprind buzele rostind formula magică prin care, cu un simplu gest, înţelegeţi dumneavoastră?, să-mi aduc portmoneul la o formă fizică ceva mai întremată. Ce n-am făcut să pot să-l fericesc pe administrator plătindu-i întreţinerea la timp?! De toate am făcut să simt şi eu că sunt om. Că, da, poate exista bucurie pe lumea asta. Dar toate zadarnic. Până astăzi, când fetişoara aia necunoscută mi-a vârât soluţia în palmă. De unde să ştiu eu că rezolvarea nimicurilor mele se află la doi paşi de blocul în care locuiesc?

Acolo unde, mirat, mă întrebam, când mergeam la magazinul de cartier să cumpăr zahăr, de ce se tot înghesuie cohortele alea de oameni, ca la vila de lângă Obor unde un partid dă mălai şi macaroane pe gratis de două ori pe săptămână?

Ei, vedeţi, acum înţeleg. Şi, ca să nu mai am nici un dubiu, caut şi Psalmul 128, să mă lămuresc cum e cu lucrul mâinilor şi fericirea. Caut, citesc şi răscitesc, dar... nimic. Nici vorbă de aşa ceva.

Şi-n toată această nedumerire, privirea-mi cade pe mâna dreaptă, pe care eu, netrebnicul, eram gata-gata s-o socotesc blestemată.

Închid ochii, mototolesc fluturaşul şi-mi fac resemnat semnul crucii, privindu-mi mâna cu ruşine, şi rostesc un "Doamne iartă şi păzeşte!", scuturat din toate încheieturile sufletului.

Prostie, rătăcire şi publicitate contra zeciuială

Lăsând gluma la o parte, întâmplarea cu misiva şi cu ceea ce conţine ea este strict autentică. Mii şi mii de astfel de bileţele sunt zilnic vârâte în palmele necăjiţilor vremurilor. Grav este că, la fel ca în secvenţa de sus, mulţi semeni de-ai noştri se lasă seduşi de şarlatanie, sperând disperaţi să câştige la Loto. Să se salveze miraculos din ghearele sărăciei. Să se vindece la suflet bând apă "sfinţită" de la robinet dintr-un pahar în "catedrală". Să scape de lombago, să se împace cu sora, cu fratele, cu copiii sau, trecând de mai multe ori printr-o ramă de lemn în formă de cruce, să lase în urmă toate necazurile şi durerile vieţii, învingând imposibilul la "o liturghie" ţinută de nişte flăcăi îmbrăcaţi în halate de felcer sau de măcelari care-şi spun cu neobrăzare "preoţi" şi chiar "episcopi", derutând miile de rătăciţi. Să se creadă nemuritori şi, cine ştie, poate chiar vreun mesia de Pantelimon, cum am mai văzut şi cu alte prilejuri.

Ceea ce rămâne fără răspunsuri sunt întrebările următoare: Cum este cu putinţă, pentru asemenea minciuni, să dai zeciuială din salariu sau din amărâta de pensie, pentru micimea cărora eşti gata să-ţi dai duhul pe la mitinguri? Ce resorturi lăuntrice slobozesc atâta prostie? Şi cine-i obligă pe aceşti oameni să mintă la televizor? Căci, dacă nu ştiaţi, "centrul de ajutor spiritual" îşi face reclamă de ceva vreme pe două posturi de televiziune şi unul de radio.

Rămâne doar o mirare: De ce nu se sesizează autorităţile de asemenea fapte? De ce pentr-un nimic te trezeşti încătuşat sau cu portăreii la uşă, în timp ce hoţia şi şarlatania la vedere despre care vorbim proliferează, are site-uri pe internet şi emisiuni radio şi tv?

Vremea proorocilor mincinoşi şi a amăgirilor

O vorbă ar mai fi de spus spre luminare şi luare aminte. Şi nu din partea noastră, ci chiar din partea Celui pe care aceşti indivizi cu glasuri răguşite Îi invocă neruşinaţi numele de pe butucii lor de măcelarie, pe care îi numesc "altare", în mijlocirea propriilor rătăciri: "Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi. Şi veţi auzi de războaie şi zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Dar toate acestea sunt începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi spre asuprire şi vă vor ucide şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci mulţi se vor sminti şi se vor vinde unii pe alţii; şi se vor urî unii pe alţii. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor amăgi pe mulţi". (Matei 24, 4-11)

E vremea lor. A proorocilor mincinoşi. Şi peste ea nu se poate sări. Dar una e să crezi în întunericul amăgirii şi alta să-ţi duci crucea în lumina adevărului Celui ce S-a răstignit pe ea pentru tine. Şi aceasta nu-i doar un exerciţiu de retorică, ci o formă de trăire pur şi simplu a libertăţii de a înţelege şi a trăi veşnicia.