Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Marea Barieră de Corali a Australiei s-ar putea adapta la încălzirea globală
Marea Barieră de Corali a Australiei ar putea suporta mai bine decât s-a crezut până acum efectele încălzirii globale, datorită prezenţei unor alge mai tolerante la căldură decât se aşteptau oamenii de ştiinţă, a informat ieri Associated Press.
Specialişti în genetică de la Institutul australian de Ştiinţe Marine au descoperit că mai multe specii de corali se dezvoltă în simbioză cu anumite speci de alge, care au capacitatea de a le îmbunătăţi rezistenţa la temperaturi mai crescute ale apei.
„Atunci când apa devine mai caldă, algele tolerante la căldură se înmulţesc şi contribuie la supravieţuirea coralilor“ a susţinut biologul marin Madeleine van Oppen.
Începând cu anii â80, oamenii de ştiinţă au susţinut că în cazul creşterii temperaturii apei cu doar 10C, coralii au de suferit, pentru că îşi pierd depunerile de alge, care, prin fotosinteză, le asigură necesarul de substanţe nutritive pentru hrană.
Numeroşi oameni de ştiinţă au avertizat apoi că o creştere a temperaturii oceanului planetar în urma procesului încălzirii globale ameninţă însăşi existenţa recifurilor de corali, aceste bariere naturale împotriva valurilor pentru că duc la dispariţia algelor cu care coralii trăiesc în simbioză.
Cercetătorii australieni susţin însă că în condiţii de creştere a temperaturii apei, populaţiile de alge de pe corali sunt înlocuite cu alge cu o toleranţă crescută la căldură, astfel explicându-se faptul că recifele de corali au supravieţuit diferitelor schimbări climatice de-a lungul a zeci de mii de ani.