Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Societate Reportaj 21 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989

21 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989

Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Maria Dobrescu - 22 Dec, 2010

În urmă cu 21 de ani, în zilele confuze şi tulburi ale lui Decembrie 1989, în maternitatea dintr-un orăşel din centrul ţării, se năştea copilul unor profesori de matematică, Vladimir. Tot atunci, pe străzile însângerate ale Bucureştiului, ale Timişoarei şi ale altor mari oraşe, se năştea sora lui geamănă, Libertatea. Acum, amândoi împlinesc 21 de ani. Şi amândoi îşi revendică dreptul la adevărul despre trecutul părinţilor şi la cel despre propriul lor prezent.

Are 21 de ani şi, de când este student la Bucureşti, vine în fiecare decembrie, de ziua lui, la Cimitirul de pe Calea Şerban Vodă să aprindă o lumânare eroilor. Vladimir, ca mulţi alţi români, vrea să afle cum a fost posibil Decembrie 1989, ce a fost înainte şi după acest hotar istoric. Lângă mormintele de marmură albă sunt zeci de părinţi care aprind lumânări copiilor lor martiri. Îi chinuie aceleaşi întrebări, căci nu ştiu nici acum cine le-a ucis fiii şi fiicele la Intercontinental, Otopeni, la Televiziune, în Piaţa Operei din Timişoara. Asemenea lor, îi comemorăm în gând pe aceşti nevinovaţi şi ne rugăm pentru odihna sufletului lor.

Au trecut 21 de ani de la Revoluţia anticomunistă. Sunt două decenii în care nu suntem lămuriţi la ce ne foloseşte libertatea. Doar eroii, care au strigat în faţa gloanţelor "Vom muri şi vom fi liberi!", ar şti ce să facă cu ea acolo sus, în lumea îngerilor. Au trecut 21 de ani şi încă mai citim pe litere neologisme ca demnitate, stimă, solidaritate. Le suntem datori cu adevărul acestor copii. Iar dacă unii dintre noi îşi mai bat capul cu desluşirea ecuaţiilor încâlcite ale lui decembrie 1989, alţii, care s-au prins, au scos cărţi, au făcut filme sau şi-au asumat ziare şi televiziuni, partide şi guverne.

Însă le suntem datori şi lui Vladimir, şi celor născuţi după 1989, căci nici ei nu pricep mare lucru din revoluţia noastră. Poate că profesorii lor ar trebui să-i ducă obligatoriu, la una din orele de istorie, într-o vizită la Cimitirul Eroilor martiri de pe Calea Şerban Vodă, care se află lângă Bellu, în imediata vecinătate a lui Eminescu, Caragiale, Maiorescu, Preda, Nichita Stănescu…

Statisticile libertăţii noastre

Pe crucile înfăşurate în tricolor din Cimitirul Eroilor sunt întotdeauna flori proaspete. Sunt 280 de morminte albe, doar o parte din cele 1.104, răspândite în necropolele din oraşele martir. Unii spun că Revoluţie a fost doar din 17 până în 22 decembrie, după aceea, contrarevoluţie. Şi într-un caz, şi în celălalt, şi-au dat viaţa în Bucureşti 543 de oameni şi alţi 561 în restul ţării. Înainte de 22 decembrie au fost 162 de morţi, din care 73 la Timişoara, 48 la Bucureşti şi 41 în alte localităţi, iar după 22 decembrie, au murit 942 de persoane (495 decedaţi la Bucureşti). De asemenea, indexul răniţilor este proporţional cu cifrele de mai sus: înainte de 22 decembrie - 1.107 răniţi (604 la Bucureşti), iar după 22 decembrie au fost 2.245 de răniţi (1.275 în Capitală). Printre ei, studenţi, elevi, copii de 2 ani, violonişti, tipografi, şoferi, soldaţi, muncitori, alpinişti, sportivi, ziarişti ş.a. Deşi vârsta, meseria, locul le sunt atât de diferite, un singur lucru îl au în comun: anul morţii, 1989. Şi Crăciunul, pe care nu l-au mai serbat acasă. Dar, de-atunci, fiecare Crăciun este petrecut la cimitir, alături de părinţi, fraţi, rude care vin la mormânt, fac pomeni, vorbesc cu ei, plâng şi le povestesc ce e pe-aici. Unii

le-aduc coroniţe, globuleţe, beteală… Dar şi colivă.

O carte, o minge de rugby, o aripă de avion stau alături de crucile albe ca să ştim ce fel de oameni şi-au dat viaţa la Universitate sau la Comitetul Central, când noi priveam la televizorul alb-negru eliberarea din tiranie. Ei sunt martirii noştri care au schimbat un regim în câteva zile. "Măicuţa mea prea scumpă şi frăţior iubit, deşi plecat din lume, să ştiţi că n-am murit. Pe-un vis de libertate am fost şi eu jertfit", stă scris pe unul dintre morminte, unde arde o candelă.

Poveştile martirilor, spuse de cruci, părinţi, de revoluţionari sunt cutremurătoare. Fiecare dintre tineri era conştient de preţul pe care urma să-l plătească. "Nu am putut să stau deoparte. Dacă o făceam, nu mai eram român şi, în pământ, să ştiţi, iubiţi părinţi şi fraţi, sunt tot român şi tot aşa rămân. "A strigat jos comunismul şi a oferit flori trupelor din faţa Sălii Dalles. A îngenuncheat şi s-a rugat pentru morţii Timişoarei. Era 21.12.1989, ora 17:30. A primit 3 gloanţe mortale. Avea 19 ani şi a fost prima victimă a Revoluţiei din Bucureşti. I se spunea Micky Rokerul" (numele lui real: Mihai Lucreţiu Gâtlan, 1970 - 1989). "Eroii n-au murit. Nici tu, scumpul nostru erou şi martir, n-ai murit. Trăieşti în sufletele noastre şi vei trăi peste veacuri în istoria ţării. Familia." "Părinţii şi fraţii mei iubiţi, să mă iertaţi că v-am părăsit la numai 13 ani. Tavi."

În 1990, a fost făcut cimitirul mormintelor din marmură albă, egale, triste, ca un regiment tăcut. "Patriei noastre, spuneţi-i adevărul. Am fost acolo unde trebuia să fiu", scrie pe una din crucile pe care cad câţiva fulgi de zăpadă. Lacrimi ale cerului.

"Stâlpii împuşcaţi"

După 1990, s-au construit multe monumente închinate eroilor Revoluţiei. Fiecare oraş martir are un astfel de memorial, iar cel mai cunoscut (dar şi contestat ca realizare artistică) este cel din Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, creat de sculptorul Alexandru Ghilduş. Numele complet al ansamblului arhitectural de 25 de metri înălţime este "Memorialul renaşterii - Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Române din Decembrie 1989" şi este alcătuit din mai multe elemente: Piaţa Reculegerii, Zidul Amintirii, Piramida Izbânzii, Calea Biruinţei. An de an, oficialii depun aici flori, pentru că în perimetrul cuprins de Palatul Regal, Biblioteca Centrală Universitară şi fostul Comitet Central s-au consumat momente fierbinţi ale evenimentelor din decembrie 1989, printre care şi fuga cuplului Ceauşescu. Azi, nenumăraţi turişti români şi străini vin la monument şi se pozează cu el. Ceea ce este important aici este Zidul Amintirii, pe care sunt înscrise, pe plăci din alamă, numele celor peste 1.000 de victime ale Revoluţiei.

La Cluj-Napoca, în Piaţa Unirii, sculptorul Liviu Mocan a imaginat şi amplasat în anul 2003 un alt monument, intitulat "Stâlpii împuşcaţi". Lucrarea cuprinde opt piese din bronz ce reproduc trupurile stilizate ale celor care au căzut la revoluţie, cu semnele împuşcării lor. Atunci, la Cluj, au murit 26 de oameni, iar alţi 65 au fost răniţi. "Eu m-am dus dincolo de realitatea morţii, la ce urmează după moarte, spune Liviu Mocan, la faptul că aceste fiinţe împuşcate au rămas verticale, au rămas în picioare, pe trotuar, printre noi. Acolo au murit oameni pentru o nouă orânduire socială. De aceea se şi cheamă "stâlpi", sunt stâlpii unei noi construcţii. Mai mult, sunt stâlpi care sprijină cerul".

După 1989, au apărut tot felul de manuale de istorie - al holocaustului, al minorităţilor etc. - care se predau în şcoli, e drept, opţional. Unul obiectiv şi corect despre istoria noastră recentă, încă nu. Doar un volum în care apar tot felul de personaje, ridicate la rangul de personalităţi, pentru care peste 1.100 de oameni au strigat în faţa gloanţelor: "Vom muri şi vom fi liberi!" Însă tânărului de 21 de ani, Vladimir, şi multora ca el, cine le va spune istoria libertăţii lor şi cum?