Credincioşii români pot ajunge cu uşurinţă la unul din cele mai originale complexe monastice, situat pe teritoriu bulgăresc, la o distanţă de 20 km de oraşul Ruse, în localitatea Ivanovo. Mai exact, este vorba de o reţea de biserici, capele şi mănăstiri săpate în stâncă, la 32 de metri deasupra râului Lom. Sfintele locaşuri se remarcă prin frescele medievale care le împodobesc şi astăzi pereţii. Monumentele sunt incluse pe lista Patrimoniului mondial UNESCO încă din anul 1979, alături de alte nouă puncte turistice din Bulgaria.
Drumul prin pădurea verde şi proaspătă croită de-a lungul râului Lom este pitoresc şi nu supune pelerinul la efort. Cărările pe care anual urcă mii şi mii de vizitatori au fost bătătorite încă din secolul al XIII-lea de călugări eremiţi care au preferat aceste locuri pentru liniştea şi sălbăticia lor. Pacea care pluteşte în aer se datorează cu siguranţă rugăciunilor continue de sute de ani ale monahilor. Aşadar, din vremuri străvechi, călugări îmbunătăţiţi au început să-şi sape chilii, biserici, paraclise în piatra stâncilor din zonă.
Numărul bisericilor ajunsese la un moment dat la 40, iar al celorlalte încăperi la aproape 300. Din păcate, doar o parte dintre acestea s-au păstrat până astăzi. Între încăperile cele mai cunoscute şi bine conservate se evidenţiază Paraclisul „Sfântul Arhanghel Mihail” și „Biserica Îngropată”, Paraclisul „Gospodev Dol”, Biserica „Sfânta Teodora” sau „Biserica Dărâmată” şi biserica principală cu picturi murale din secolul al XIV-lea, care este şi cea mai cunoscută din situl inclus în patrimoniul UNESCO.
Potrivit specialiştilor, frescele realiste de pe pereţii bisericilor care încă se mai lasă a fi descifrate au fost executate de pictori talentaţi. Aceştia au folosit multă culoare şi elemente compoziţionale specifice timpului în care au trăit, realizând astfel o adevărată comoară a picturii medievale bulgăreşti.
Ivan Alexandru și Ioan Asan al II-lea, conducători ai celui de al Doilea Imperiu Bulgar, sunt cunoscuţi pentru frecventele donaţii pe care le-au direcţionat către aceste sfintele locaşuri, mai ales că unele biserici au fost ctitorite de ei. Portretele lor zugrăvite pe pereţi sunt o mărturie în acest sens. De asemenea, şi câţiva nobili din capitala Târnovo şi din oraşul medieval Cerven s-au numărat printre susţinătorii mănăstirilor.
Mărturii din trecut
Locaşurile de rugăciune de la Ivanovo reprezintă cu adevărat o valoare culturală şi istorică unică a ţării.
Aşa cum am menţionat deja, una din cele mai bine conservate biserici este „Gospodev Dol”. Impresionează prin picturile pe care le deţine şi prin mărturiile sculptate în pereţii chiliilor de monahii care au vieţuit aici. Dintr-o inscripţie murală reiese faptul că ţarul Ivan Terter (1279-1292) şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii aici, unde a preferat să fie şi înmormântat.
O altă biserică-reper este Paraclisul „Sfântul Arhanghel Mihail” şi „Biserica Îngropată”. Unul dintre ctitori a fost ţarul Ivan Assen al II-lea, foarte ataşat de loc şi dornic de a petrece aici cât mai multe clipe. Portretul monarhului care ţine o copie în miniatură a bisericii este evidenţiat în tuşe fine de culoare.
„Biserica”, aşa cum este numită de localnici, este al treilea sfânt locaş care permite accesul vizitatorilor. Înălţat de ţarul Ivan Alexandru (1331-1371), aceasta deţine preţioase fresce care înfăţişează scene biblice, redate în stil renascentist, propriu epocii împăratului Justinian.
Privite de la distanţă, o parte dintre peşterile care au cunoscut nevoinţa călugărească încă din anul 1220 pot fi observate mai bine în lumina soarelui văratic. Felul în care sunt dispuse şi misterul în care sunt adâncite aminteşte de peşterile din apropierea Mănăstirii „Sfântul Sava”, aşezate într-un cadru mult mai arid ce-i drept, însă învăluite în aceeaşi încărcătură mistică.
Cu toate că este o destinaţie turistică renumită, complexul monahal bulgăresc nu oferă găzduire sau masă. Nici satul Ivanovo din apropiere nu dispune de astfel de facilităţi. Locul preferă să pulseze în ritm ascetic, tăcut şi liniştit, aşa cum a fost obişnuit dintotdeauna. De frumuseţea sa se bucură fie zi, fie noapte pustnicii ascunşi în crăpăturile stâncilor, la fel cum se întâmplă şi în munţii noştri. Rugăciunile lor sunt murmurul de taină al pădurii.
