Sunt cei de la marginea satului, a orașului, a societății; nu au învățat prea multe de la părinți și nici multă școală nu au; îi disprețuim că „nasc prea mulți copii, deși nu au cu ce să-i crească”. Dar nu știm că își iubesc copiii, că le dăruiesc dragoste. Și ignorăm cât de important e că îi nasc. O lecție pentru cei care avem mult mai multe posesiuni, dar și teamă de darul vieții, de nașterea de copii. Nu prea au ce să le ofere, dar i-au adus pe lume: 12 copii, din care au supravieţuit 11. Mai jos, povestea unei familii care locuieşte într-o colibă de scânduri acoperite cu un strat de lut, pe un câmp viran din marginea comunei ilfovene Mogoșoaia.
În curte sunt câteva piese disparate de mobilier și vreo șase copii care aleargă, în ciuda căldurii înăbușitoare, care parcă te înmoaie și te amorțește. Este una dintre acele familii numeroase de la periferie pe lângă care adesea trecem cu mașina în viteză fără ca măcar să o vedem. Cum arată viața lor? Câțiva creștini din comunitate s-au hotărât să-i cerceteze, după ce părintele Ion Vrăjitoru, paroh la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la poarta Palatelor Brâncovenești din Mogoșoaia, a găsit-o pe Ioana Anghel, mama copiilor, strângând fier vechi de pe câmp.
Nu au de nici unele: nici casă, nici prea multe lucruri, nici multă școală. Au doar copiii și brațele lor de muncă. Din păcate, nu se descurcă să-şi întrețină familia, așa că adesea sunt nevoiți să trăiască din mila localnicilor. Ioana, în vârstă de 48 de ani, muncește cu ziua, iar tatăl copiilor, Mituș Alexe, este angajat la Serviciul de salubritate al Primăriei.
Cei doi au adus pe lume 12 copii, din care au supraviețuit 11. Cel mai mare, Florin, în vârstă de 21 de ani, prestează muncă brută, la săpat și întreținere de puțuri. Dumitru, în vârstă de 18 ani, muncește pe un șantier. Amândoi ajută cu bani în casă. Alți trei copii sunt căsătoriți și plecați la casele lor. Ioana și Mituș mai duc grija celor șase copii mai mici: Georgiana, de 13 ani, Florina, de 11 ani, Mario, de 7 ani, Ana, de 8 ani, și Aurelia, 5 ani.
Nu au prea multe să le ofere. Dar le-au dat viață și i-au crescut cum au putut. Ioana nu are multă carte, dar e foarte îndrăzneață și comunicativă: „Eu mi-am dorit copiii mei. Nu am făcut chiuretaje, nu mi-am dat copiii la cămin și nici nu i-am vândut. Cât am fost de amărâtă, am zis că vreau să-mi cresc copiii”, spune ea. Este mulțumită pentru lucrurile simple și bune pe care i le-a oferit viața: „Nu ne-am cununat, că nu am avut bani. Că noi, țiganii, așa facem. Când ne cununăm, cheltuim și noi niște bani... Dar sunt mulțumită că de atâția ani suntem împreună. Mituș nu-și bate copiii, nu-i ceartă pe nedrept”. Vor să se cunune, dar se gândesc cum să facă.
Au nevoie de o casă, mai ales pentru perioada de iarnă. „Astă-iarnă i-am găsit mâncând adunați sub un cort în jurul unui godin la care se încălzeau cum puteau, în timp ce afară erau minus 10 grade”, povestește părintele Ion Vrăjitoru.
Visul unei case mai trainice
Ca să-și încropească un acoperiș deasupra capului, au cărat scânduri de la groapa de gunoi și și-au făcut o cameră, unde dorm copiii, și o tindă neîncălzită, dar acoperită, unde dorm cei mari. Anul trecut, de Sfinții 40 de Mucenici, pe 9 martie, scândura a luat foc și au fost în pericol. Acum ar avea nevoie de materiale de construcție (trei paleți de BCA, ciment, plasă de construcții și o ușă), ca să-și ridice o casă mai zdravănă, că vine iarna. Copiii au în casă un dulap cu hăinuțe căpătate, toate curate și puse în perfectă ordine, însă orice ajutor este mai mult decât binevenit, mai ales că a început școala. Sunt în creștere. Mai iau haine unii de la alții, dar nici așa nu prea mai au ce, în timp ce toamna și iarna bat la ușă. „Eu am grijă de copiii noștri și de lucrușoarele lor. Mai mult nu am ce să le dau”, spune Ioana.
Dintre copii, cea mai întreprinzătoare este cea mică, Aurelia, care are 5 ani. Instalează o cădiță de scăldat copilul și aduce apă de la cișmea cu sticla. Apoi se pune în cădiță cu tot cu hainele de pe ea. Mama, Ioana, nu o ceartă, o lasă să își împlinească bucuria copilărească. Doar o întreabă: „Ia zi, mamă, ce ți-ar trebui ție ca să mergi la grădiniță?” „O bărcuță!”, răspunde fetița candid. „Altele nu te interesează, numai bărcuță?”, spune mama cu mustrare în glas. „Vine frigul și tu nu ai haine și ghetuțe”, adaugă ea. „E cald!” „Da, dar vara se termină”, îi răspunde Ioana, care povestește că fetița desenează frumos de câte ori apucă să pună mâna pe creion și hârtie (da, și acestea sunt rarități în gospodăria lor).
„Nu am vrut să fac păcat cu ei. Nu am vrut”, spune Ioana. „Mama să nu-l părăsească pe copil. Pentru că sunt multe femei care-i nasc și apoi îi abandonează, uneori îi lasă să moară. Dacă aș face așa, aş regreta mult. Mai bine să-l crească decât să-l arunce. Așa zic eu”, mai afirmă mama copiilor, care a crescut și ea într-o familie cu 12 copii.
Ioana este deja bunică și are mai mulți nepoți. Unul dintre băieții ei mai mari locuiește în apropiere, împreună cu Ana Maria, într-o altă căsuță improvizată, și mai mică decât coliba Ioanei și a lui Mituș. Și Ana Maria a avut 15 frați. Mama ei mergea să lucreze cu ziua și o lăsa pe ea să se ocupe de cei mai mici dintre frați. Așa a învățat să îndrăgească copiii. I-a dăruit deja Ioanei doi nepoți, iar al treilea este pe drum. Nu are nici un fel de îndoială sau crispare legată de venirea pe lume a copiilor, ci doar simplitate și bucurie calmă. Nici ei nu sunt căsătoriți, deși conștiința le spune că așa ar fi bine să facă.
Pentru că nu mai vrea să îi vadă și în iarna aceasta pe copiii Ioanei și ai lui Mituş suferind de frig și cu casa riscând să se prăbușească peste ei, părintele Vrăjitoru a făcut apel la credincioși să ajute cu ce pot. Aceștia au donat deja 10 saci de ciment și nisip. Acum, în prag de iarnă, trebuie să pună ușă la casă, pentru că vechea ușă a ars. Și au nevoie și de o sobă nouă, căci vechiul godin s-a stricat. Fusese oricum abandonat de cineva care nu mai putea să-l folosească. Mai au nevoie și de haine, ghetuțe și rechizite pentru cei mici.
Copiii Ioanei se ciondănesc, dar se și cresc unul pe celălalt. Fetele se înghesuie să o țină în brațe pe nepoțica Rania, a doua fetiță a Anei Maria. În astfel de familii, oricât de greu ar fi, înveți un lucru: să prețuiești viaţa. „Să ne ajute Dumnezeu ca toți copiii noștri să fie aproape de noi”, spune Ioana.
Cei care vor să facă mai bună viața copiilor Ioanei și ai lui Mituș îl pot contacta pe voluntarul coordonator pentru această familie, la numărul de telefon 0723.238.943.
