Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Clubul mămicilor creştine
Au în comun dragostea de Hristos şi binecuvântarea de a fi mame. Sunt mame tinere. Iar pruncii lor sunt cei ce le oferă, neîncetat, zâmbet şi provocări. Experienţele acestea, bucuriile şi, deopotrivă, frământările - stau de multe ori ascunse într-un cotlon de suflet. Dar ele merită a fi rostite! Împărtăşite! Eliberate! În acest context, ce poate fi mai frumos decât să înfiinţezi un club al mămicilor şi al copiilor - iar locul întâlnirii să fie, nici mai mult, nici mai puţin, decât înăuntrul unei biserici?!
În fiecare săptămână, joia, de la ora 10:00, Biserica Talpalari se umple de viaţă. Mame şi prunci - de la câteva zile până la câţiva ani - se întâlnesc. Vorbesc, se joacă, povestesc. Dezvăluie parte din greutăţile şi din nelămuririle lor, dar şi din cele mai mari realizări. Se ajută, se încurajează, se sfătuiesc. Cei mici se joacă, nestingheriţi, în casa Domnului şi se simt bine. Clubul a luat fiinţă la iniţiativa unor mame din parohie, iar ideea a fost primită cu bucurie de către prezbitera Cristina Sturzu. „Când am născut pentru prima dată, nu existau grupuri din acestea. Eram o mamă tânără, destul de singură, căci prietenele încă mai copilăreau. Nu aveam exemple, nu cunoşteam persoane care să treacă atunci prin aceleaşi momente“, îşi aminteşte Cristina Sturzu.
Fiecare mamă are povestea sa
Şi mai povesteşte că primul gând pe care l-a avut, atunci când a venit la parohie, era să se ocupe de copii. „Dar singurii copii erau fetele mele - de care oricum mă ocupam în casă - şi încă vreo doi. Între timp, au început să apară foarte mulţi tineri la biserică şi, implicit, foarte mulţi copii. Dar am zis că am să fac ceva, să ne întâlnim şi să povestim, în momentul în care o să existe cererea. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Mamele au luat iniţiativa, eu am venit să le fiu alături“, spune, cu modestie, prezbitera Cristina.
Iar întâlnirile au un farmec aparte. Legătura strânsă dintre mame - prietene, de acum şi micuţii care învaţă să socializeze pare să iasă din tiparele lumii agitate, plictisite, surde şi mute în care, de multe ori, ne afundăm. „Vin joia aici cu drag, pentru că suntem mămici toate, avem aceeaşi preocupare, schimbăm impresii, păreri, temeri, frământări... cerem sfaturi una alteia. Ne e de ajutor în momentele astea pentru că, uneori, fiind în situaţii noi, poate nu ştim cum să reacţionăm. Dar, dacă le mai ceri părerea şi lor, altfel te descurci“, a explicat Mihaela, mămica lui Albert.
Când simţi că celuilalt îi pasă
Celelalte membre ale Clubului o susţin. Căci fiecare dintre ele ştie cât de încărcate de pozitivism şi de energie pleacă, mai apoi, de la întâlniri. „Este important să vorbim despre diversificare, despre experienţa fiecăreia, cum a născut, cum face faţă creşterii, educaţiei copilului. Este relaxare, în primul rând, şi chiar simţi că celorlalte le pasă de durerea, nelămurirea sau bucuria pe care o transmiţi. Chiar ai cui s-o spui! Te simţi ascultat“, a subliniat Irina, mama lui Serafim.
Numeric, nu sunt multe mame şi nici n-ar fi indicat ca întâlnirile să-şi piardă din intimitate şi din căldura unui grup restrâns. Cu toate acestea, porţile bisericii sunt mereu deschise, pentru oameni noi. „Este a doua oară când vin. Prima dată a fost mai mult din curiozitate, să văd ce se discută. Acum, am venit în cunoştinţă de cauză. Realizez că e o atmosferă minunată, copiii socializează. Îi pregătim, astfel, pentru creşă şi grădiniţă. Acasă, Damian este singur, doar cu noi, cei mari. Aici se împrieteneşte cu micuţi de seama lui, învaţă să se joace şi să împartă“, susţine Elena.
Acasă - în biserică
Cele două ore petrecute la Clubul mămicilor oferă momente de relaxare şi de evadare, un prilej numai bun de întâlnit persoane speciale. „Pe mine mă ajută mult, în sensul că mă linişteşte. Aici găsesc oameni care-mi plac. Mame şi prieteni pentru copilaşul meu. Plus că întâlnirea are loc în biserică. Asta îmi place în mod deosebit! Mă simt acasă. Şi Robert Cristian se simte ca acasă, slavă Domnului! Iar asta nu poate decât să mă bucure!“, a exclamat Camelia.
Dacă mare parte dintre mămici au doar unul, cel mult doi copii, Maria a sărit deja din tipar. Ea are o altă Maria, de câteva săptămâni, dar şi un Serafim, de doi ani şi cinci luni, şi o Ana, cu un an mai mare. Contrar a ceea ce am putea crede, Maria este toată numai un zâmbet şi poveste cu bucurie despre fiecare clipă din viaţa copiilor ei. Nu pare epuizată, nici nu se plânge, nu caută motive inutile pentru a-L mânia pe Dumnezeu. „Lumea mă mai căinează, dar nu are de ce. Copiii mei sunt foarte cuminţi, e foarte uşor cu ei, dorm noaptea în pătuţ, mănâncă, sunt sănătoşi. Astea sunt problemele mamelor, în general, pe care eu nu le-am avut - şi, atunci a fost uşor. Mi se mai spune, uneori, că sunt mamă eroină. Mamă eroină era mama mea, cu şase copii, cu naşteri neasistate, cu plecat direct la praşilă. Mie mi-a fost uşor. Viaţa de oraş îţi acordă alte facilităţi“, zâmbeşte Maria.
Colac de salvare, în lumea asta mare
De la colegele din Club spune că are multe de învăţat, chiar dacă familia ei este mai numeroasă. „În ciuda uşurinţei cu care îmi cresc copiii şi a liniştii din familia noastră, copiii tot te solicită. Uneori ai nevoie să vorbeşti despre asta, să împărtăşeşti, să mai afli lucruri noi. Mamele de aici sunt prietene pentru mine şi au prieteni pentru copiii mei. E bine să fie un grup, o comunitate în care să te desfăşori, pentru că lumea este aşa de mare, că te pierzi. Şi e tragic să te pierzi în lumea asta! De aceea, consider că este foarte frumos ce a făcut doamna preoteasă, aducându-ne împreună“, este de părere Maria.
Una dintre cele care a avut iniţiativa înfiinţării grupului este Gianina, mama Sofiei. Ea priveşte acum întâlnirile ca pe o dorinţă împlinită. Iar planurile nu i se opresc aici. „Venim într-o lume în care mamele împărtăşesc aceleaşi valori, în speranţa că şi copiii vor avea lucruri în comun şi vor dezvolta lucrurile astea, pe care noi încercăm să le scoatem la lumină şi să le rezolvăm. Pe viitor mă gândesc şi la un club al copiilor, pentru că ei au nevoie“, a atras atenţia Gianina.
Exemplul de la Biserica Talpalari ar putea fi preluat şi multiplicat oricând, de către alte parohii. Poate că realizările nu se vor vedea într-o săptămână sau două. Cu toate acestea, ele vor înflori în vieţile celor implicaţi în proiect. Căci, nimic nu este mai important în familie decât o mamă liniştită. O mamă care să mai iasă din casă, să mai întâlnească oameni noi, să se umple de energie. Şi să aducă, apoi, în familie - pentru copii şi pentru soţ - linişte, siguranţă, stabilitate şi credinţă în ziua de mâine.
