Tinerii participanţi la cea de-a 6-a ediţie a Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi (ITO) au vorbit în cadrul atelierelor despre participarea la viaţa bisericească şi despre modul cum această practică se reflectă în relaţia cu aproapele. Tinerii s-au împărţit pe grupe în şcolile din Craiova şi fiecare, inspirat de propria experienţă, a răspuns acestor întrebări.
Culoarele câtorva școli din Craiova s-au umplut de tineri care trag la sorți numere de sală pentru a participa la dezbateri cu alți tineri din lumea ortodoxă. Grecului Vassilis, credincios din Patriarhia Ecumenică, și ghanezului Stavros, credincios din Patriarhia Alexandriei, le-au picat sorții să fie într-o sală plină de români din Republica Moldova. Poate că pronia nu i-a pus întâmplător laolaltă, pentru că sunt toți deopotrivă de serioși și reflexivi.
Părintele Ioniță Apostolache, de la Arhiepiscopia Craiovei, îi invită pe tineri să se prezinte, apoi îi împarte în grupe de câte cinci și le dă ca temă de reflecție și discuție două întrebări: „Care este folosul personal al participării la slujbele bisericești?” și „Cum ne îmbunătățește relația cu aproapele participarea la viața parohială?”.
Perspective diverse, același duh
În grupa din care fac parte Vassilis și Stavros, tinerii răspund pe rând la prima întrebare, iar Tatiana, din Dondușeni, în nordul Republicii Moldova, notează răspunsurile. Fiecare aduce o perspectivă diferită de a celorlalți, vorbind în funcție de viziunea proprie. Tatiana, care este psiholog, vorbește despre găsirea în biserică a echilibrului sufletesc, atât de necesar pentru a ne face liniștiți și pașnici și cu cei din jur: „Atunci când te doare sufletul, te duci la biserică și numaidecât Îi spui Domnului, îi spui părintelui”, afirmă ea.
„Eu consider că la biserică oamenii se duc pentru aducerea de mulțumire lui Dumnezeu pentru tot sprijinul Lui din fiecare zi”, spune Nicolae, un licean din Cahul. „Eu cred că oamenii merg la biserică pentru a primi harul pe care Dumnezeu îl dă pentru rugăciunile noastre. Îl primim toți în funcție de cât de profund ne rugăm. Cât de mult dăm, atât de mult și primim”, îl completează Adrian, din localitatea Cantemir, Republica Moldova. „Noi, aflându-ne la Sfânta Liturghie, cea mai mare onoare a noastră este când Sfintele Taine sunt sfințite cu rugăciuni. Este unire cu Hristos”, subliniază și Valentin, un licean din Căușeni, peste Prut. „De aceea, pe primul loc trebuie să fie unitatea și iubirea. Când mâncăm aceeași «mâncare» și bem din același potir, ne rugăm într-un duh. În Biserică facem totul împreună. Toți primim Sfânta Împărtășanie cu aceeași linguriță”, adaugă ghanezul Stavros. Participarea la slujbele bisericești ne ajută să scăpăm de grijile lumii și să dobândim iertarea prin jertfa cea nesângeroasă pe care Mântuitorul o face pentru întreaga lume.
Dumitrița, din satul Ciucur-Mingir, în raionul Cimișlia, a cântat cinci ani în strană. În fiecare duminică, venea în haine de sărbătoare și cânta în strană. „La fiecare slujbă învățam ceva nou din viața sfinților. După Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, mergeam acasă cu o experiență nouă și cu o nouă învățătură pentru viață”, spune ea.
Să nu „ni se încrunte” nicicând inima
Participanții încearcă apoi să găsească răspunsuri la cea de a doua temă de reflecție propusă de organizatori: „Cum ne îmbunătățește relația cu aproapele participarea la viața parohială”. Nicolae spune că participarea la slujbe ne face mai conștienți de judecata pe care i-o facem permanent aproapelui. „Celor care tind să critice li se încruntă inima”, spune el. „Nu este nevoie decât de smerenie ca să-L iubești pe Hristos”. Stavros încuviințează: „Dacă suntem creștini, să nu ne criticăm reciproc, ci să ne ținem de mână și să mergem pe Cale”. Tot el mai oferă o idee frumoasă: „La biserică mergem ca la o mamă, mergem la ea toți ca o familie și acolo facem totul împreună. Întotdeauna ești protejat când ești în casă și cu Mama (Biserica), și cu Tata (Dumnezeu). În Biserică învățăm iubirea, pe care apoi o ducem și în afara Bisericii”.
Daniel, din Chișinău, povestește ce face el concret la parohie. Ajunge de obicei la biserică pe la șase dimineața. Este palamar, sau pălimar, adică paracliser, ajutorul preotului: pregătește biserica pentru Liturghie, aprinde candelele și altele asemenea. În zi de sărbătoare, enoriașii vin în costum național. Participă la Sfânta Liturghie, se roagă împreună, iar apoi rămân în biserică pentru a mânca ceva, a sta de vorbă și a împărtăși bucuria sărbătorii. „Când eram mic, mai oboseam până mă întorceam acasă, sculat de la șase dimineața. Dar acum oboseala s-a transformat în bucurie”, spune Daniel, care are mare evlavie la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.
Cu cât ne adăpăm din apa harului, cu atât am mai bea
Pr. Ioniţă Apostolache le explică tinerilor că viața oricărui sfânt chiar așa a început: prin participarea la slujbele Bisericii. „Descoperindu-L pe Hristos în sfintele slujbe, omul începe să extragă un folos pentru viața lui personală, profundă. Și Sfânta Parascheva tot cu participarea la slujbe a început. Această participare face ca în noi să crească de fiecare dată energia harului dumnezeiesc. Este ca o sete pe care ți-o potolești. De fiecare dată, apa respectivă, plină de sfințenie, ne satură, dar ne și face să fim tot mai însetați după ea”, spune el.
În sală intră Preasfințitul Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, din Patriarhia Antiohiei. Se prezintă și îi felicită pe tineri, cerându-le să rămână uniți după această întâlnire. „Este o ocazie foarte bună să ne cunoaștem mai bine și vă sfătuiesc să păstrați legătura între voi și după acest eveniment. Astfel putem dovedi că suntem o singură Biserică, chiar dacă răspândită în mai multe țări; că lumea noastră este un spațiu pentru propovăduirea Evangheliei și așa putem să mărturisim aceeași credință, nădejde și dragoste. Fiți binecuvântați și să aveți rezultate bune, favorabile pentru o Biserică renumită în activitatea cu tineretul”, le-a spus ierarhul tinerilor.
„Aceasta este o experiență bună pentru mine. Cu cât călătorești mai mult, cu atât înveți mai mult. Am învățat mult din alte tradiții. De exemplu, în România, preoții se îmbracă altfel decât cei din Grecia, unde studiez, și altfel decât cei din Ghana, unde m-am născut”, spune Stavros. „Uneori mă mai întreb de ce poartă anumite lucruri sau de ce fac lucrurile într-un fel și nu în altul. Dar apoi îmi dau seama că noi, în Biserica Ortodoxă, suntem una și Îl slăvim pe Dumnezeu într-un duh și într-un gând. Să ne iubim ca unul. Prin dragoste putem împlini totul”, adaugă el.
