Lumina la Lumina

În România sunt 13.750 de localităţi: municipii, oraşe, comune, sate. Una singură dintre acestea se numeşte la fel ca ziarul nostru, Lumina. Ni s-a părut firesc, așadar, la ceas aniversar, să facem o vizită în comuna constănțeană formată din satele Lumina, Oituz și Sibioara, la 17 km de Constanţa, 10 km de Mamaia, 5 km de Ovidiu, 7 km de Aeroportul Mihail Kogălniceanu și 5 km de Năvodari. Spre deosebire de alte zone rurale, care și-au subțiat populația, plecând mai ales tinerii, din 1989 încoace Lumina și-a dublat numărul de locuitori, ajungând la 13.000!

În afara înfrățirii de nume, alte două motive ne-au îndrumat spre Lumina. Primul este că acolo conviețuiesc de mult, în bună pace și colaborare, români, romi, turci, tătari și bulgari, ortodocși, catolici și musulmani, după cum ne-a asigurat viceprimarul Ioan Roman.

Al doilea este că în cimitirul vechi din Lumina au fost îngropați, neștiuți, o parte din deținuții politici morți la Canal în colonia de muncă Peninsula. Astăzi nu se mai știe exact unde, dar am aflat că, pe măsură ce se extindea cimitirul și, săpând gropi, se găseau oseminte anonime, fără îndoială ale foștilor deținuți politici. Acestea erau adunate într-un săculeț care se așeza la picioarele decedatului.

Astfel, condamnații aduși cine știe de unde își dorm somnul de veci înfrățiți în moarte cu oameni ai locului...

Pentru a ști mai multe despre soarta celor de la Canal, am mers la Constanța și am stat de vorbă cu Paul Andreescu, președintele filialei locale a Asociației Foștilor Deținuți Politici (AFDPR), care ne-a explicat că morții de la Peninsula au fost înhumați în trei locuri: actuala Lumina, Năvodari și Poarta Albă. Desigur, e vorba doar despre cei care au apărut în acte, numărul real al victimelor fiind mult mai mare.

Construcția barăcilor de-a lungul întregului Canal a început în 1949, popularea lor în 1950 (în perioada de vârf au fost circa 30.000 de condamnați politic), iar decesele s-au înregistrat până în 1953, când s-au oprit lucrările. Cauzele morților: epuizare, boli, accidente, mâncarea proastă şi puţină, frigul, lipsa oricărei asistențe medicale.

Paul Andreescu n-a „prins” Canalul, făcând parte din lotul 1956, de după revoluția din Ungaria. A fost condamnat la 5 ani de închisoare, după care a fost trimis în domiciliu obligatoriu la Rubla, unde, între alții, l-a cunoscut pe Corneliu Coposu. Interlocutorul nostru a ținut să sublinieze că tot ceea ce se întâmpla în lagărele de muncă și pușcăriile politice era cunoscut până la cel mai înalt nivel, respingând teoria că vinovați ar fi fost doar comandanții respectivelor unități.

În final, domnul Andreescu ne-a pus la dispoziție lista muncitorilor la Canal îngropați la Lumina, pe care o publicăm în premieră. În total, se știu numele a 840 de oameni care au pătimit și au murit la Canal.

Un ultim detaliu, mai mult decât simbolic: la vremea atrocităților de la Canal, satul care e azi comuna Lumina se numea Valea Neagră...

Provocările prezentului și ale viitorului

Viceprimarul Roman ne-a povestit că, inițial, satul, atestat documentar de la mijlocul secolului 19, într-o zonă locuită încă din Antichitate, a fost unul turcesc-tătăresc. Între 1873 și 1883, localitatea a fost populată cu coloniști de origine germană, cunoscuți ca germani dobrogeni, dintre care în 1923 se aflau în sat 317 persoane. La 1940 au părăsit așezarea 698 de germani, fiind strămutați cu forța în Germania, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich). Strada Mare, din fața Primăriei, e dominată și acum de case care au fost ale nemților, din care au mai rămas doar două familii. În schimb, există 400 de turci și destule familii venite din Bulgaria, inclusiv părinții viceprimarului.

Între Lumina și Mamaia-Sat sunt, în linie dreaptă, doar 2 km („Când eram copil mă duceam pe jos la plajă!”), lungimea drumului crescând însă la 14 km din cauza Canalului, care obligă la ocolire peste cel mai apropiat pod.

O localitate care și-a dublat populația în trei decenii nu are însă doar trecut. Toate străzile au fost asigurate cu gaze, apă, canalizare și electricitate, investițiile fiind semnificative. Economia comunei se bazează pe două cariere de piatră apropiate, agricultură și comerț, ultimul deținând o pondere de 30% din totalul activităților. Majoritatea societăților care îşi desfăşoară activitatea în comună - în total peste 300 - au angajați locali.

Produsele rezultate în urma activităților agricole sunt valorificate de către producătorii particulari în gospodăriile proprii sau pe piețele de desfacere din localitățile apropiate. Terenurile agricole reprezintă trei sferturi din suprafața totală a comunei, care are mai multe silozuri de cereale pentru depozitarea şi păstrarea pe termen lung a unor cantități mari de produse agricole.
Deși atât de aproape de mare - dar numai peste Canal -, localitatea nu poate profita de vecinătatea acesteia, deci nu s-a putut dezvolta turismul. „Dar una peste alta se adună bani la buget și putem să ne dezvoltăm mai departe”, spune Ioan Roman.

Există și un cămin cultural destul de mare, al cărui ansamblu de dansuri populare urmează să fie dotat cu costume pentru mai multe etnii printr-un proiect finanţat cu fonduri europene. În fiecare an - exceptând pandemia - la 9 mai (data înființării Primăriei, în 1989) se sărbătoresc Zilele comunei, la care fiecare etnie vine inclusiv cu bucătăria ei specifică!

Provocările viitorului? „Nu căutăm altceva decât să dezvoltăm comuna, din toate punctele de vedere”, spune viceprimarul.

Am plecat din Lumina în vreme ce un grup mare de copii se îndrepta spre școală. Erau frumoși, veseli și guralivi. Întâmplător sau nu, după ce cu o zi înainte cerul fusese închis, acum strălucea soarele. Adică Lumina...

Decedați înregistrați în evidențele comunei Lumina din lagărul Peninsula