Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
Mărturisitori pe calea credinţei
Credinţa nu se măsoară. Ea se trăieşte, pur şi simplu. Sunt, însă, momente în care nu poţi să nu fii uimit şi fericit de atâta credinţă! De cozi întinse pe kilometri întregi, de ore multe petrecute la rând, de statornicie, de dragoste pentru Dumnezeu şi sfinţii Lui!
Cu câteva zile înainte de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, pelerini veniţi din toate colţurile ţării s-au aşezat la închinare. Distanţa dintre locul în care se aflau şi baldachinul din curtea Catedralei mitropolitane putea pune, lejer, credinţa la încercare. Copii, tineri şi oameni în vârstă au stat câte 5, 8, 15 ore la rând, sau chiar mai mult. Rândul mucenicilor şi al mărturisitorilor lui Dumnezeu a continuat să se menţină şi în noaptea de 14 spre 15 octombrie, după ziua Sfintei. „Dimineaţă, mă uitam cu prietenul meu la televizor. Am văzut o ştire de la Iaşi. Ne-a impresionat mulţimea de oameni adunată acolo, la slujbă. Ne-am vorbit, parcă, din priviri. Imediat ne-am ridicat şi ne-am pus pe făcut bagaje. Trebuia să fim şi noi aici“, a povestit o tânără din Focşani. Era fericită că, ajunsă chiar şi în al doisprezecelea ceas, urma să aibă binecuvântarea de a se închina sfintelor moaşte.
Emoţii ce nu se pot exprima în cuvinte
Observată din exterior, adunarea pelerinilor în număr atât de mare, în cinstea Sfintei Parascheva, a Sfântului Simeon şi a icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa“, pare de neînţeles. O adevărată nebunie! O nebunie colectivă - şi doar atât?! Greu de imaginat! „Este o stare deosebită, sunt emoţii pe care nici nu le poţi exprima în cuvinte. Cine credeţi că ar face acest sacrificiu degeaba, dacă n-ar simţi răspuns la rugăciuni şi sprijin divin?“, se întreabă, fără a aştepta răspuns, Aneta din Ploieşti.
Cei care vin la Sfântă îşi asumă drumul, oboseala, timpul, tot! Pentru că efortul lor nu a fost niciodată zadarnic. „Mă duc acasă cu inima, parcă, mai împlinită. Nu mă mai doare nimic. Sfânta îmi dă sănătate! Nu simt frig, nu simt foame, nu simt oboseală“, mărturiseşte Elena, la cei 70 de ani ai săi. Vine de mulţi ani la Sfântă. La fel ca ea, alţi şi alţi pelerini. „Cuvioasa Parascheva este totul pentru mine, mult ajutor îmi dă. Vin la ea de 18 ani. Vârsta îşi spune cuvântul, dar nu cedăm ispitelor. Dumnezeu ne întăreşte“, este convinsă Maria, din Constanţa.
„Sfânta îmi dă sănătate!“
Neculai este de la Galaţi şi, pentru al şaptelea an consecutiv, s-a aşezat în rând. Prima dată a stat 24 de ore aşa că, anul acesta, 13 ore i s-au părut acceptabile. „Eu fumam două pachete de ţigări pe zi. De patru ani m-am lăsat de tot. M-am rugat mult pentru asta şi acum mulţumesc în fiecare zi pe care o petrec fără tutun. Sfânta îşi are contribuţia ei“, povesteşte bărbatul. Sfânta face minuni! „Mereu ne ajută. Eu sunt operată de trei ori. De fiere, de rinichi şi la inimă. Am ceas la inimă de patru ani. Şi, chiar şi aşa, primesc puterea să stau 15 ore la un rând din ăsta“, se mândreşte bunica Elisabeta, din Tecuci.
Lumea se roagă, în continuare, pentru sănătate, pentru zile liniştite, pentru izbăvire de necazuri şi putere de a accepta ceea ce nu se poate schimba. Numărul mare al tinerilor şi al copiilor aflaţi la rând, aşteptând să se închine la sfintele moaşte, n-a mai însemnat o surpriză, dar a fost, ca întotdeauna, o bucurie. „Am venit să mă rog la Cuvioasă, să fiu sănătos, să învăţ bine la şcoală. Am fost şi acum patru ani şi atunci am stat mult tare. În plus, mai era şi foarte frig“, îşi aminteşte Dani, elev în clasa a patra.
Sfânta Parascheva, prin ochi de copil
Maria din Vaslui are şase ani şi priveşte curioasă. Este foarte fericită că a venit la Doamne-Doamne şi la Sfânta Parascheva. „Trebuie ca măcar noi, părinţii, să reuşim să-i educăm corect. Dumnezeu ne dă curaj şi putere să stăm, inclusiv cu copiii mai mici“, este de părere mama fetiţei.
Maria este mare, în comparaţie cu Loredana. Aceasta din urmă are doar nouă luni şi câteva ore de stat la coadă. „Vin în fiecare an şi nu am putut lipsi tocmai acum. Mai ales că şi copilul acesta este un răspuns la rugăciunile închinate Sfintei“, spune cu bucurie mama micuţei. Mai încolo, două copile din Larga Jijia aşteaptă cuminţi, alături de bunica lor. „Am venit aici pentru a ne ruga, să avem spor la învăţătură, bucurie şi sănătate în familie“, explică Georgiana. Are 12 ani şi înţelepciunea pe care mulţi dintre adulţi şi-ar dori-o. „Cei din Iaşi sunt atât de norocoşi că o au pe Sfânta mereu aproape de ei!“, exclamă ea, cu voioşie. Dar, câţi dintre noi, ieşenii, conştientizăm acest fapt?...
Un rând de rugăciune
În aşteptarea închinării la sfintele moaşte, diferenţele făcute în viaţa de zi cu zi îşi pierd conturul. Femei şi bărbaţi, monahi şi mireni, tineri şi mai puţin tineri, orăşeni şi ţărani, sănătoşi ori bolnavi, toţi credincioşii devin fraţi. Oricât de mare ar fi chinul iniţial, oricât de multe ar fi sacrificiile, ajungerea, într-un final, înaintea sfintelor moaşte este o răsplată divină! „E foarte important, nu degeaba venim aşa, în număr mare. Şi aşteptarea îşi are rostul ei. Să ne gândim că stăm acum în faţa Sfintei. Toate orele astea, de dinainte, sunt pentru clipa aceea, când trecem pe lângă ea“, spune Maria, din Neamţ. În acest fel, orele trec mai uşor. Cu rugăciune, asumare a păcatelor, dorinţă de a nu le mai repeta în veci. „Trebuie să ne rugăm şi pentru pământul ăsta, s-a tot supărat Dumnezeu pe noi şi are toate motivele din lume. Suntem răi, ne duşmănim, ne certăm“, oftează un pelerin. Ruga se face în gând, dar poate fi şi rostită, citită, ori cântată. Grupuri întregi, aşteptând momentul închinării, au adus slavă lui Dumnezeu pe note muzicale. „Tot drumul, de când am plecat de acasă, a fost o rugăciune. Continuu am cântat. Nu ne-a stat gura, decât cât am mâncat. Ne simţim foarte bine după un pelerinaj de genul acesta. Este obositor, dar şi foarte plăcut“, susţine Maria, din Satu Mare.
Fiecare credincios în parte, care a ajuns în Iaşi special pentru Sfânta Parascheva, a simţit că efortul său a meritat. S-a simţit, inclusiv, capabil să-şi asume râsul şi vorbele urâte ale unor fraţi ce nu înţeleg, încă, rostul credinţei. S-a rugat chiar şi pentru aceştia! Fiecare credincios ajuns în dreptul sfintelor moaşte a simţit că nu este singur. Că, oricâte griji şi necazuri vor urma, va avea în cine să-şi pună nădejdea. Pelerinajul la Sfânta Parascheva va continua pe parcursul întregului an. Rândul nu se va mai întinde pe kilometri întregi, dar el va exista, neîncetat. La fel cum vor continua să existe rugile şi mulţumirile. În inima credincioşilor, Sfânta Parascheva îşi are locul său special.
