Medicina de urgență este o specializare deosebită între cele din acest domeniu vast care are în vedere vindecarea omului. Una e să fii medic legist, medic de familie, medic de medicina muncii și cu totul altceva să lucrezi în UPU (Unitatea de Primiri Urgențe). Aici intri fie pentru că ai un spirit de jertfelnicie ieșit din comun, fie ai nevoie de adrenalină și nu o găsești decât în contact cu situațiile dificile. În UPU gărzile sunt... gărzi adevărate. Nu ai timp nici să te uiți pe geam și să-ți spui: Hmmm, deja s-a făcut dimineață. Uneori te duci cu mâncarea pe care ai adus-o de acasă neatinsă. Un medic de urgență seamănă cu un pilot de supersonic, ia deciziile corecte nu în minute, ci în secunde. Doctorița Diana Cimpoeșu e șefa UPU de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, dar și profesoară la UMF „Gr. T. Popa” din capitala Moldovei. Despre o gardă mai puțin obișnuită, petrecută de Crăciun, ne povestește domnia sa în materialul de față.
O faptă bună care rodeşte
Totul începe în jurul orei 5:00 dimineaţa. Se aprinde candela şi se porneşte radioul cu slujba religioasă. Se pun ingredientele la preparat, se pregătesc lucrurile pentru a doua zi, iar totul trebuie să fie gata până la ora 12:00. După ce termină curăţenia, doamna Antoneta şi doamna Gina pleacă acasă aproape de ora 14:00. Este foarte clar că pentru a face aşa ceva este nevoie de o anumită vocaţie.
Este o zi însorită de august, iar zidul înalt de beton aproape că umbreşte tot blocul. După ce cobori un şir de scări interminabile, dincolo de zgomotul asurzitor al străzii, ajungi la intrarea în Cantina Socială „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Piatra Neamţ. După ce intri, totul ţi se pare de un alb imaculat, iar curăţenia este exemplară. Aici primesc mâncare peste optzeci de persoane din oraş, dar şi din zonele limitrofe. Deşi este post, mirosul de mâncare te îmbie de cum ai intrat. Astăzi este una din zilele în care mâncarea este asigurată de familiile care săvârşesc aici mesele pentru pomenirea morţilor. Părintele Ciprian Iftime, de la parohia ce administrează această cantină, săvârşeşte slujba de pomenire a morţilor şi apoi se asigură că totul este pregătit pentru oamenii a căror existenţă depinde de această masă.
„Mâncarea e mai bună aici pentru că e cu rugăciune“
Deşi trăiesc printre noi, formează o comunitate a lor. Oameni cu diferite probleme de sănătate, cu un adăpost la limita subzistenţei sau fără adăpost, cu o sursă infimă de venit sau fără niciun venit, toţi îşi pun nădejdea trupească în hrana primită de la cantina socială. Zilnic, aceşti oameni primesc felul I şi II în porţie dublă. În zilele de post, primesc mâncare de post, iar pentru zilele de sărbătoare în care nu se lucrează, primesc un pachet consistent pentru a doua zi. Unii duc mâncare şi pentru membrii familiei de acasă, iar alţii vin pe jos, kilometri întregi, chiar în timpul iernii, pentru a-şi lua porţia de mâncare. „Când vii pentru prima dată aici este posibil să ai surpriza să găseşti oameni bine îmbrăcaţi, dar pentru ei acestea sunt singurele haine pe care le au“, ne spune părintele Ciprian Iftime.
Această cantină socială îşi are începuturile în anul 2004, când vrednicul de pomenire părinte Ioan Ilie, văzând nevoile oamenilor din parohia sa, s-a gândit să realizeze milostenia într-o formă organizată. La început, sediul a fost în nişte birouri puse la dispoziţie de câţiva credincioşi, apoi Primăria a oferit un subsol de bloc, în care erau doar doi stâlpi goi. Pentru a arăta cum este ea astăzi, cu toate dotările şi utilităţile necesare obţinerii tuturor avizelor, s-au investit aproape 100.000 de euro. Credincioşii parohiei sunt cei care contribuie la susţinerea financiară a cantinei, iar colaboratori sunt cei care organizează aici mesele pentru pomenirea morţilor. De asemenea, există două doamne bucătărese voluntare, doamna Antoneta şi doamna Gina, dar şi un administrator. Alături de părintele Viorel Popa şi Ciprian Iftime, aceştia se asigură că nimic nu lipseşte pentru hrana acestor oameni nevoiaşi. „Oamenii sunt selectaţi pe baza anchetei sociale de la protopopiat, această activitate filantropică nefiind doar o datorie, ci ţinând de firescul vieţii parohiale. De aceea, oamenii spun că mâncarea e mai bună aici pentru că e cu rugăciune“, afirmă părintele Ciprian.
„Oare Maica Domnului nu ne vede?“
La ora stabilită, oamenii se aşază în rând şi îşi pregătesc caserolele pentru a primi mâncarea. Bucătăresele îi cheamă cu glas blând pentru că îi cunosc pe toţi. Doamna Rodica are 56 de ani şi vine de trei ani la această cantină. A fost operată de cancer, nu vede decât cu un ochi, iar aici este singurul loc unde găseşte alinare. Deşi nu mai are bani să îşi cumpere nici măcar medicamentele de care are nevoie, spune că la ea în casă candela nu se stinge niciodată. Curajul ei vine din rugăciunea stăruitoare pe care o adresează lui Dumnezeu, mulţumindu-I pentru fiecare zi pe care o adaugă la viaţa ei. „Cea mai mare dorinţă a mea este să văd din nou normal. Mă rog la Bunul Dumnezeu ca aşa cum a redat vederea orbului, să mă ajute şi pe mine să văd“, spune femeia cu tremur în glas.
Gabriela este căsătorită, iar cei doi copii ai săi sunt tot ce are. Deşi a avut parte de multe necazuri în viaţa ei, a învăţat să nu cârtească, fiind convinsă că „Dumnezeu are grijă de noi toţi“. Se roagă întotdeauna la Sfinţii Mihail şi Gavriil pentru copiii ei şi pentru prietenii de la cantină, care sunt singura ei speranţă pe acest pământ. Doamna Elena a venit împreună cu nepoţelul ei să ia mâncarea şi pentru băiatul ei care este acasă. Ea este singura care are o sursă de venit şi se întâmplă de multe ori nici să nu mai apuce să mănânce din ceea ce ia de la cantină. Dar nu disperă, ci se roagă mereu pentru cei care îi dau pâinea cea de toate zilele.
Deşi întreţinerea unui astfel de aşezământ filantropic nu este uşoară, Dumnezeu are mereu grijă de cei săraci. „De multe ori se întâmplă să rămânem fără anumite produse în cămară. Şi ne spuneam în sinea noastră: De ce ne facem noi probleme? Oare Maica Domnului nu vede? Şi de fiecare dată cineva ne trimitea cele necesare“, spune cu mulţumire doamna Antoneta. Cu nădejde tare în Dumnezeu, fiecare se întoarce la casa sa, ştiind că, după cuvintele Sfinţilor Părinţi, „cine pe săraci ajută, pe Dumnezeu împrumută“.
