Oraşul din piatră din pustiul Iordaniei captează atenţia lumii întregi. "Una dintre cele mai preţioase moşteniri culturale ale omenirii", după cum îl descrie UNESCO, oraşul a fost declarat la 6 decembrie 1985 monument mondial. Petra este situată de-a lungul poalelor muntelui Hor, întinzându-se apoi pe laterala estică a văii Arabah, cuprinsă între Marea Moartă şi Golful Aqaba. Oraşul antic din valea Iordaniei este renumit pentru arhitectura sa, sculptat aproape în întregime în piatra muntelui de culoare roşiatică, impresionând orice pelerin care porneşte să-l viziteze.
Înaintăm prin arşiţa deşertului spre oraşul trandafiriu din sud-vestul Iordaniei. La porţile văii Bab as-Siq, grupuri de pelerini din toate locurile se pregătesc să întâlnească cea de-a treia minune dintre cele noi şapte ale lumii, Petra. Pot închiria la intrare măgari sau şarete pentru un sfert din distanţă, însă celor pe care îi ţin picioarele le recomandăm să aleagă mersul pe jos, pentru a admira pas cu pas măiestria nabateenilor care şi-au înveşnicit talentul în stânca auriu-roşiatică a munţilor Iordaniei. Mai bine de jumătate de kilometru străbatem valea Bab as-Siq în care nabateenii au sculptat acele "jinn blocks", considerate reprezentări ale zeilor. Piramidele inversate sculptate pe faţadele mormintelor sunt numite trepte spre cer, ce înalţă spiritul omului.
Descoperit Vestului în 1812
Petra pare un oraş pe care mintea omenească l-ar putea desena doar în imaginaţie. Cu toate acestea, el este realitate, există încă din vremuri antice, chiar dacă timp de secole a fost doar o legendă şi chiar dacă lumii vestice a fost descoperit abia în anul 1812, de către cercetătorul Johann Ludwig Burckhardt. Deghizat în musulman, vorbitor de limbă arabă, exploratorul elveţian a reuşit să găsească un motiv de intrare în Petra, aducerea unei jertfe zeului lor iubit, câştigând astfel încrederea localnicilor, care l-au condus la intrarea în defileul format în urma unui cutremur puternic de care nabateenii s-au folosit pentru a o face singura intrare în oraş. Cele două blocuri din piatră extrem de apropiate ajung pe alocuri la înălţimi chiar şi de 100 de metri. Pereţii canionului sunt opera vântului, care a modelat roca uneori în linii curbe, alteori line, dar totalmente într-o armonie pe care doar Cel de sus o poate compune perfect.
Ingeniozitatea nabateenilor
Pe parcursul a 1,2 km, cât se întinde defileul, drumul sinuos se îngustează şi până la 5 metri, fiind din ce în ce mai răcoare. Şi astăzi, pe marginile defileului, numit de localnici "Siq" - "Săgeata", mai există canalele săpate în piatră de nabateeni pentru a duce în inima Petrei apa colectată în rezervoare, în urma ploilor diluviene şi care, astfel, asigurau necesarul de apă al oraşului în vreme de secetă. În urmă cu 2.000 de ani, nabateenii au creat un baraj pentru a devia apa care se acumula în urma ploilor abundente ce cădeau de două ori pe an. "În spate, unde pământul era fertil, aveau culturi agricole. Prin canalul din stânga curgea apa pe care o foloseau pentru agricultură şi pentru animale, prin conducta din dreapta trecea apa potabilă a oraşului", ne spune George Naber, ghidul nostru în Iordania. Doar ingeniozitatea nabateenilor de a găsi o modalitate de deturnare a cursului apei, precum şi tehnica de a o scoate de la mari adâncimi le-au permis să construiască un oraş în mijlocul deşertului.
Din loc în loc, în pereţii rocoşi întâlnim sculpturi reprezentându-i pe zeii lor, cu inscripţii explicative, la care caravanele se opreau aducându-le jertfe. "Aici era o staţie de oprire pentru caravanele care intrau şi ieşeau din Petra, o staţie de rugăciune, un altar, o nişă cu influenţă greco-romană; înăuntru sunt sculptaţi marele zeu al nabateenilor şi soţia sa, iar sus este un altar unde se aşezau sacrificiile", continuă George.
Acum, înălţimea canionului are aproximativ 40 de metri, mai încolo, suntem ameninţaţi că va ajunge şi la 100 de metri. Înaintând, pe peretele din stânga, observăm sculptaţi un peşte, un elefant sau ajungem şi la "Staţia lui Alexandru Sabinus", un preot roman care venise să negocieze pacea cu nabateenii; după negocieri, aceştia l-au onorat, lăsându-l să-şi sculpteze unul dintre zeii romanilor. O altă sculptură reprezintă un comerciant nabateean care trage după el o cămilă, apoi alt comerciant, aceasta semnificând traficul comercial din Petra. Din când în când întâlnim câte un rezervor pentru apă, căci în drum spre Petra, comercianţii se opreau pentru a-şi adăpa animalele.
Tezaurul, atracţia principală a Petrei
Razele soarelui pătrund discret prin deschizătura îngustă a muntelui, încălzind pavajul realizat acum 2.000 de ani, din piatră calcaroasă, rezistentă traficului mare. Spre capătul defileului, drumul se lărgeşte, întâlnim alt loc de rugăciune, şi deodată piaţa centrală a oraşului oferă pelerinilor posibilitatea unui popas pentru a admira atracţia principală a Petrei: Al Khazneh sau Tezaurul. În spectacolul său arhitectural, Al Khazneh, una dintre cele mai elaborate faţade ale mormintelor din Petra, îmbină elementele orientale cu cele de sorginte romană. Trezoriul, Trezoreria sau Tezaurul a fost construit pentru regele nabateenilor Aretas al IV-lea, sculptarea lui durând 40 de ani. "Are 40 metri înălţime şi 30 lăţime. Sus se văd urme de gloanţe, din cauză că localnicii au crezut că adăposteşte un tezaur, o comoară, de asta i-au şi spus trezoriu. În realitate, este doar o faţadă a unui mormânt. Sus, observăm sculptaţi patru vulturi care aveau rolul de a păzi, iar mai jos, acel cerc, cu cele 12 raze reprezentând cele 12 luni din an. Înăuntru sunt statuile a nouă zei. Rândul de flori de mai jos reprezintă 30 de zile din lună, iar decoraţiunea cu struguri ale celor şapte cupe se referă la faptul că beau şapte zile din cele şapte ale săptămânii. În interior sunt trei încăperi care astăzi sunt goale. Aici a fost înmormântat regele lor iubit, Aretas al IV-lea, căruia au vrut să-i spună: "12 luni pe an, 30 de zile pe lună, 7 zile pe săptămână te vom iubi, te vom respecta şi ne vom aminti de tine, regele nostru Arestas al IV-lea". Aici ne aflăm la peste şase metri faţă de pavajul original, căci apa a adus pietre şi s-a format acest strat mare de nisip. Dacă vă uitaţi printre gratii, veţi vedea încă o clădire dedesubt, făcută de nabateeni, în secolul I, unde a fost înmormântat un alt rege important", ne explică George Naber.
Ce mai putem vizita în Petra
De la Trezoriu urmează strada cu faţade (faţade de morminte), apoi mai sunt de vizitat casele nabateene, Amfiteatrul, Mănăstirea, platoul de sacrifiu "High Place of Sacrifice" şi altele. "Mormintele mai mici reflectă starea materială a proprietarului. Ei credeau în viaţa de după moarte, spunând că într-o casă omul poate trăi 50, 80, 90, 100 de ani, dar mormântul este pentru totdeauna. Plăteau cât erau în viaţă sculptori, îşi puneau sclavii să le facă mormintele pentru a fi gata pentru când mor", povesteşte ghidul turistic, în timp ce comercianţii ne îmbie cu tot felul de bijuterii cu motive nabateene, lucrate manual.
Cu deschidere largă spre morminte se află Amfiteatrul, construit în perioada nabateeană, dar extins în perioada romană, când s-a distrus o parte din morminte. Lângă Amfiteatru, câteva trepte duc undeva sus spre "Înaltul loc de sacrificiu", unde se făceau sacrificii pentru zeii lor, iar sărbătoarea se organiza în teatru.
Pe partea dreaptă se află mormintele roiale, ale oamenilor mari în rang. De exemplu, mormântul urnei a fost transformat de romani în tribunal cu închisoare, iar în perioada bizantină, aceasta a funcţionat ca biserică. Urmează mormântul corintean, mormântul de mătase etc., apoi locuinţele nabateenilor. În valea de la capătul Petrei se află graniţa dintre Iordania şi Israel.
Oraş protejat de UNESCO
Oraşul Petra a fost identificat drept capitală a civilizaţiei nabateene - popor semit vorbitor de limba aramaică - şi centru pentru caravanele comerciale. La începutul erei creştine, Petra număra 40.000 de locuitori şi se întindea pe o suprafaţă de 10 km pătraţi, iar datorită negoţului lor cu tămâie, condimente şi argint, nabateenii deveniseră un popor glorios. După cum ne spune ghidul nostru în Iordania, Petra nu este singurul oraş al nabateenilor. Epoca lor de aur este secolul I, pe vremea regelui Aretas al IV-lea, când ajunseseră până în nordul Iordaniei, unde mai aveau un oraş. Alte rămăşiţe arheologice ale nabateenilor s-au găsit în Arabia Saudită. "Porturile Gaza şi Aqaba erau pe acea vreme controlate de nabateeni, care au reuşit să reziste între greci şi romani, egipteni şi babilonieni, asirieni, creându-şi o dinastie care a strălucit până în anul 106 d.Hr., când au fost cuceriţi de către romani. Aceştia au încercat să şteargă urma nabateenilor, mutând capitala din Petra în Pusra, în nordul Iordaniei şi au redenumit Petra în Provincia arabă sau Petra arabă. Astfel, Petra începuse să fie uitată de lume, civilizaţia nabateenilor să dispară. Romanii au extins oraşul, au pavat multe străzi, au schimbat templele nabateene în temple romane etc. A urmat perioada bizantină, când s-au făcut biserici, perioada islamică, otomană şi ultima care este acum, perioada haşemiţilor", ne mai spune George Naber.
Până la sfârşitul anilor 1980, când turismul a început să ia amploare, în locuinţele oraşului, despre care se spune că apare în Vechiul Testament cu numele de Sela de Adom, se adăposteau beduini, oameni ai deşertului. La 7 iulie 2007, la ora 7:00 pm, minutul 7, s-au votat noile minuni ale lumii. "Petra a primit 80 de milioane de voturi, aceasta însemnând că, dacă noi, în Iordania, suntem şase milioane de votanţi, restul au votat turiştii. Astfel, Petra a devenit a noua mare minune a lumii". Astăzi, oraşul antic Petra face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.
