Orașul Alexandria din județul Teleorman are o istorie aparte. Întemeiat în 1834, a fost gândit ca o așezare modernă, în contextul eforturilor de sistematizare a României de la jumătatea secolului al 19-lea. Numele său este legat de Alexandru Dimitrie Ghica, domnitor al Țării Românești între 1834 şi 1842, al cărui patron de Botez i-a devenit ocrotitor. Biserica reprezentativă a așezării a fost pusă sub hramul Sfântului Ierarh Alexandru, Patriarhul Constantinopolului. Actualul sfânt locaș a devenit catedrală eparhială în 1996, odată cu înființarea Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.
Domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica a realizat reforme extraordinare pentru modernizarea României: instituirea monedei leu, organizarea armatei și înființarea de școli. Călăuză în istoria recentă, dar bogată, a reședinței județului Teleorman ne-a fost părintele Gheorghe Popa, parohul Catedralei „Sfântul Alexandru” din Alexandria: „La urcarea sa pe tron, România era sub ocupație turcească și protectorat rusesc. Ca legislație funcționau Regulamentele Organice, care legau pe țărani de moșiile unde locuiau, obligându-i să muncească foarte mult în folosul boierilor. O parte dintre țăranii comunei înstărite Mavrodin și etnicii bulgari ai orașului Zimnicea au hotărât să evadeze de sub autoritatea Regulamentelor Organice și au cumpărat o moșie pe care au dorit să întemeieze un oraș liber. Au cumpărat de la Mitropolia Ungrovlahiei așezarea sătească numită Bâcâieni, care avea o bisericuță și un cimitir pe un platou frumos din lunca râului Vedea, aflat între Zimnicea și Mavrodin”. Boierii, care erau și în divan, nu au fost de acord cu această inițiativă, încercând să o împiedice. Salvarea a venit, însă, de la domnitorul Țării Românești: „Orașul Alexandria a avut de la început o constituție proprie numită «Extrucție», care garanta drepturi și libertăți pentru toți locuitorii. În felul acesta s-a creat un exod din zonă spre Alexandria, iar boierii s-au văzut lipsiți de mâna de lucru. Delegația țăranilor a ajuns la domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica, iar acesta, peste puterea Divanului, a recunoscut orașul. Drept recunoștință, cetățenii orașului i-au atribuit denumirea de Alexandria, după numele domnitorului. Totodată, au ales ca patron al bisericii pe care doreau să o construiască pe Sfântul Ierarh Alexandru”, ne spune părintele paroh.
În scurt timp, orașul s-a dezvoltat. Bisericuța din lemn construită în 1835-1836 a devenit neîncăpătoare, hotărându-se refacerea ei pe o temelie nouă. La 1869 se turna fundația actualului locaș înalt de 45 de metri, o catedrală concepută într-o viziune modernă. „Alexăndrenii au conceput orașul după planurile unui arhitect austriac. De aceea este printre puținele orașe cu străzi largi și drepte, perpendiculare, în care nu te poți rătăci. De la început au fost trasate locurile pentru grădina publică, biserici, școli, primărie și alte instituții, un oraș modern. Transferând în plan spiritual această calitate a oamenilor de atunci, vedem că ei au acordat foarte mare importanță și catedralei care avea să fie construită. Construcția a durat 29 de ani, în primul rând din cauza sărăciei. România era sub stăpânire străină, abia își regăsea locul între țările moderne, se înfăptuiau reforme administrative. A venit războiul pentru independență de la 1877, iar județul Teleorman a fost județ de front, traversat de armatele române. Ca întotdeauna, lucrurile mari se fac în sărăcie, pentru că atunci sporește dragostea”, arată părintele Gheorghe Popa.
Catedrala „Sfântul Alexandru” a fost târnosită la 6 decembrie 1898. Ambiția alexăndrenilor pentru a avea o catedrală frumoasă se observă în faptul că au apelat la servicii de excepție care dăinuie până astăzi și o împodobesc cu odoare extraordinare. Pavimentul catedralei este un covor floral mozaicat original, de o frumusețe rară, iar detaliul de sub policandru este tridimensional, dând senzația că este în relief. Toate candelele din argint sunt lucrate după modelul celor din Biserica „Domnița Bălașa” din București. Stranele sunt făcute după modelul Mănăstirii Curtea de Argeș, iar catapeteasma, lucrată după modelul de la Biserica „Sfântul Spiridon”-Nou din București, înaltă de 10 metri, are o deschidere pe toată lățimea bisericii și a fost sculptată în lemn de tei aurit. Policandrul în formă de mitră și sfeșnicele împărătești au fost făcute de o casă de manufacturi de la Viena, printr-o reprezentanță din București, Hans Herzog. Vitraliile sunt făcute de meșterul Rudolf Zigler, care a lucrat și la Castelul Peleș din Sinaia. Pereții sunt împodobiți cu o pictură de valoare inestimabilă, realizată de tânărul Ștefan Luchian, proaspăt absolvent de Belle Arte. „Era la început de drum, nu avea comenzi, de aceea a acceptat oferta Primăriei Alexandria la un preț mic. Împreună cu Constantin Artaquino, în 5 luni au pictat toate tablourile din biserică. Fondul, care înseamnă un câmp floral hexagonal, a fost făcut de un italian”, ne explică părintele paroh. Clopotul mare al bisericii are o istorie aparte: în Primul Război Mondial a fost luat de germani pentru a fi topit și transformat în arme. Războiul s-a încheiat și, pentru că nu apucaseră să-l strice, a urmat un periplu prin diferite așezări cu numele Alexandria din Europa. Într-un final s-a întors în catedrala din Alexandria, unde și astăzi înnobilează cu sunetul lui deosebit de plăcut sfintele slujbe și cheamă la rugăciune la marile sărbători.
În martie 1994, la împlinirea a 160 de ani de la întemeierea Alexandriei, comunitatea locală reușea să aducă în catedrală monumentalul sarcofag al domnitorului Alexandru Dimitrie Ghica de la Muzeul Militar Național din București. De la Biserica Ghica-Tei din Capitală au fost aduse rămășițele pământești ale domnitorului Țării Românești, catedrala din Alexandria devenind astfel necropolă domnească. Monumentul funerar așezat în pronaos a fost lucrat la Neapole, din marmură de Carrara, la comanda domnitorului Alexandru Ioan Cuza, prieten al lui Alexandru Dimitrie Ghica. „Peste toate acestea, ca un corolar, la 1 septembrie 1996, biserica devine catedrală episcopală prin înființarea Eparhiei Alexandriei și Teleormanului și întronizarea primului ei chiriarh, Preasfințitul Părinte Episcop Galaction. Cea mai frumoasă podoabă a catedralei rămân credincioșii care vin să se roage și să admire, în frumusețea catedralei, frumusețea lui Dumnezeu, plecând îmbogățiți artistic și sufletește”, încheie părintele paroh Gheorghe Popa.
Preasfințitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, ne-a vorbit despre darul deosebit de a-l avea ocrotitor al eparhiei, reședinței de județ și catedralei chiriarhale pe Sfântul Ierarh Alexandru al Constantinopolului: „La 1 septembrie 1996, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist s-a înființat Episcopia Alexandriei și Teleormanului. Fiind la doar două zile după sărbătorirea hramului catedralei, noi legăm aceste două momente liturgice. Anul acesta, hramul are o semnificație deosebită, pentru că sărbătorim 20 de ani de la înființarea eparhiei. Sfântul Ierarh Alexandru rămâne pentru noi, cler și popor binecredincios, un model de statornicie în credință, de apărare a dreptei credințe, pentru că a luptat împotriva ereziei ariene și l-a biruit pe Arie ereticul în final”.
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Alexandru are o rânduială aparte la Alexandria. În seara de ajun se face Priveghere și procesiune cu icoana sfântului pe străzile centrale ale orașului, iar în ziua prăznuirii este săvârșită Sfânta Liturghie arhierească. Începând din acest an, credincioșii care trec pragul catedralei pot venera moaștele Sfântului Ierarh Alexandru, Arhiepiscopul Alexandriei (29 mai).
