Părintele ieromonah Spiridon este un moldovean din părţile Bacăului, mereu aflat în căutarea adevărului. A intrat în mănăstire după ce cuvântul unui călugăr care a trecut prin satul natal i-a aprins foc în inimă. Ascultările l-au trimis prin multe locuri din ţară şi a mers peste tot în căutarea lui Dumnezeu. Acum se află în Mănăstirea Cireşoaia din Bacău şi lucrează o carte dedicată sfântului său ocrotitor.
Primul contact cu lumea monahismului a fost în copilărie, atunci când un călugăr de la Mănăstirea Neamţ a venit pentru câteva zile în satul său. La vremea aceea, singurele sale preocupări erau şcoala şi oieritul. La biserică mai mergea din când în când cu mama şi cu fraţii săi. A stat de vorbă cu părintele şi de atunci în mintea sa a încolţit un gând: să meargă la mănăstire pentru a deveni călugăr.
Frumuseţea şi greutatea călugăriei
"Prima oară când am auzit de călugărie a fost atunci când l-am cunoscut pe părintele protosinghel Veniamin care venise în satul nostru tocmai de la Mănăstirea Neamţ. Era un om înalt, cu o barbă mare şi albă ca de Moş Crăciun, o voce cu totul blândă şi cu totul hotărât când vorbea de Hristos. Avea darul viersului şi al picturii. De multe ori vorbeam cu el despre Dumnezeu şi parcă simţeam cum ceva ia foc în mine. M-am îndrăgostit de călugărie văzându-l pe el şi am hotărât să-l urmez. Cu toate acestea, bătrânul îmi spunea adesea: Măi, dragul moşului, călugăria e frumoasă, dar e şi grea", îşi aminteşte cu emoţie părintele ieromonah Spiridon Ungureanu.
După ce a terminat şcoala generală din Coşuştea natală, părinţii l-au trimis să facă meserie de strungar la Râşnov. "De la Braşov am ajuns la Cozia într-o excursie. Cât am stat la mănăstire, m-a răscolit frumuseţea locului, m-am îndrăgostit cu adevărat de chipul mistic al călugăriei. Am vrut să rămân acolo, dar stareţul n-a vrut să mă primească pentru că nu aveam armata făcută şi nici acordul părinţilor", mai spune ieromonahul nostru.
"Găsisem în sfârşit liniştea pe care o căutam"
De atunci nu a mai avut linişte. A mers acasă, le-a povestit părinţilor despre dorinţa sa, dar aceaştia nici măcar nu au vrut să audă: "Părinţii mi-au zis că nu sunt întreg la cap: N-ai ce mânca acasă? Unde te duci aiurea? Ne faci de râs". Singura soluţie era să caute călugăria de unul singur. Aşa că, într-o zi, s-a hotărât şi a plecat de unul singur, fără să spună la nimeni. "În 1975, după ce am vorbit cu părintele Gamaliel, Dumnezeu să-l ierte, am luat trenul spre Craiova. Am ajuns în gară noaptea târziu şi nici măcar nu ştiam încotro să o apuc. Auzisem de Mănăstirea Jitianu şi, după ce am întrebat mai multe persoane, am găsit în sfârşit drumul până acolo. Când am ajuns la mănăstire, o maică a crezut că sunt hoţ. După ce le-am povestit ce era cu mine, m-au povăţuit să merg să vorbesc cu Înaltul Teoctist". După ce l-a ascultat, Mitropolitul Teoctist al Olteniei (patriarhul de mai târziu) l-a trimis la mănăstire la Lainici, unde era stareţ părintele Caliope Georgescu. "Acolo am intrat în rânduială şi parcă-mi găsisem în sfârşit liniştea pe care o căutam de atâta vreme", îşi aminteşte părintele Spiridon.
Lainici, prima mănăstire
Când a intrat în Lainici, părintele Spiridon avea doar 20 de ani. Prima ascultare a fost la paraclis, apoi au urmat grădinăritul şi paşterea oilor. Modelul său duhovnicesc era părintele Caliope Georgescu, stareţul mănăstirii. Iată cum îl descrie: "Era un om de o statură cu totul robustă şi vertical duhovniceşte, un om care a trăit în Frăsinei, un om care nu mânca niciodată carne şi se ruga mult. Era un foarte bun gospodar, un bun organizator şi un mare iubitor al cărţilor şi al culturii, direcţie în care ne-a îndreptat pe mulţi dintre noi. Îl avea ca model pe Gala Galaction, fostul lui profesor, despre care ne vorbea adesea". După un an de ucenicie, în 1976, fratele Costel a fost trimis la seminar la Craiova. Era o nouă etapă a vieţii la care nici măcar nu visase: putea în sfârşit să înceapă studiul teologiei pe care o trăia practic în mănăstire.
Călugărit de ziua sfântului drag
Şi-a dorit cu orice preţ să poarte numele Sfântului Ierarh Spiridon, lucru destul de curios pentru un călugăr care trebuia obligatoriu să păstreze numele naşului de călugărie: "Am auzit într-o seară, la seminar, cântându-se troparul Sfântului Spiridon. Eram în anul întâi pe atunci. Mi s-a părut aşa de frumos, că parcă m-a uns la suflet şi mi-am pus în gând lucrul acesta: să port toată viaţa mea, dacă voi deveni călugăr, numele lui. Când i-am spus părintelui Caliope, a rămas surprins, pentru că trebuia obligatoriu să iau numele naşului de călugărie.
I-am explicat, iar el mi-a respectat dorinţa. Parcă a fost după rânduiala lui Dumnezeu că, exact de ziua sfântului, pe 12 decembrie, am devenit rasofor".
În scurt timp după aceasta, o altă dorinţă, de data aceasta mult mai veche şi mult mai arzătoare, a devenit realitate, hirotonirea ca ierodiacon.
"Simţeam că Dumnezeu vrea mai mult de la mine"
După doar trei ani de slujire diaconală, părintele Spiridon a fost chemat din nou la ascultare. Îl aştepta o nouă slujire: taina preoţiei. Din porunca Mitropolitului Nestor, a fost rânduit să slujească la Mănăstirea Crasna, în judeţul Gorj, deoarece părintele de acolo se îmbolnăvise. Aici s-a mai produs o schimbare în viaţa părintelui Spiridon. "Din 1983 am fost rânduit egumen la Mănăstirea Crasna, chiar în ziua Sfântului Ierarh Nicolae. A fost foarte greu, eram cu şantierul în lucru şi trebuia să alerg de dimineaţa până seara. Totul a durat până în anul 1988, atunci când m-am îmbolnăvit de plămâni şi a trebuit să mă retrag din nou la Lainici", povesteşte părintele ieromonah.
O carte despre bisericile Sfântului Spiridon
Părintele şi-a dorit întotdeauna să studieze. Încă din seminar scria poezii, foarte multe dintre ele fiind publicate în revista şcolii. Se simţea totuşi neîmplinit doar cu studiile seminariale. Pentru a urma facultatea a fost nevoit să părăsească ţinuturile Olteniei, care îi arau atât de dragi, şi s-a stabilit cu metania la Cernica: "Cu mare greutate m-am despărţit de aceste locuri, dar îmi doream facultatea. Simţeam că Dumnezeu vrea mai mult de la mine, că vrea să-mi înmulţesc talantul. Aşa am ajuns la Cernica, unde îl cunoşteam pe părintele Ilarion Argatu, pe atunci stareţ". În 1990 a fost admis la Facultatea de Teologie din Bucureşti şi a reuşit să împletească studiul cu ascultarea, întocmai cum îl învăţase părintele Caliope.
Astăzi, părintele Spiridon s-a reîntors în Moldova natală şi slujeşte la Mănăstirea Cireşoaia din judeţul Bacău. Visul lui este acum să scrie o carte despre toate bisericile închinate Sfântului Spiridon din întreaga ţară. Prin Oltenia vine mai rar, dar niciodată nu a uitat că aici s-a născut a doua oară.
Era un om de o statură cu totul robustă şi vertical duhovniceşte, un om care a trăit în Frăsinei, un om care nu mânca niciodată carne şi se ruga mult. Era un foarte bun gospodar, un bun organizator şi un mare iubitor al cărţilor şi al culturii, direcţie în care ne-a îndreptat pe mulţi dintre noi. Îl avea ca model pe Gala Galaction, fostul lui profesor, despre care ne vorbea adesea."
pr. Caliope Georgescu
